by George Danciu

Sa citam cateva versete din cartea Geneza a Bibliei, cap 2 si 3:

“ Apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit; si a pus acolo pe omul pe care-l intocmise. Domnul Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi, placuti la vedere si buni la mancare, si pomul vietii in mijlocul gradinii, si pomul cunostintei binelui si raului. ….
Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit.”
“ Femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit, si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, si a mancat; a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el. Atunci li s-au deschis ochii la amandoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele.”
“ De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din gradina Edenului, ca sa lucreze pamantul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; si la rasaritul gradinii Edenului a pus niste heruvimi, care sa invarteasca o sabie invapaiata, ca sa pazeasca drumul care duce la pomul vietii.”

Omul a primit prima lectie neplacuta cand a incalcat porunca Domnului Dumnzeu. Eva a privit la pomul cunostintei binelui si raului si a vazut ca pomul era bun de mancat si placut la privit. Pana aici, totul e ok. Insa cunostinta raului, incalcarea poruncii, nu a ramas fara urmari tragice. Dumnezeu ii tinuse langa El in gradina Paradis unde aveau cele necesare unei vieti de vis: gradina de basm, vegetatie imbietoare, mancare gustoasa, rauri de apa, convietuirea intr-o buna relatie unul cu altul si cu Dumnezeu.
Neascultarea le-a adus o experienta mare si dureroasa. Bucuria de o clipa a placerii a fost urmata de gustul amar al indepartarii de binecuvantare si de prezenta lui Dumnezeu. Au fost scosi din gradina Edenului la munca pamantului care este plin de spini si palamida, iar hrana o dobândeau dupa multa truda si sudoare.

“Sarpele era mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: Sa nu mancati din toti pomii din gradina?”(Geneza 3:1)
Sarpele cel vechi- diavolul – a intodus in discutia cu Eva samânta indoialii, denaturand cele spuse de Dumnezeu (…sa nu mancati din toti pomii…), dar mai ales in ceea ce priveste autenticitatea bunatatii lui Dumnezeu. Neincrederea ca Dumnezeu urmareste binele meu. Chiar daca il voi asculta pe Dumnezeu in toate lucrurile, nu voi avea ceva bun. Pot sa-mi port singura de grija.
DECIZIA de a pacatui cuprinde totdeauna gândul ca nu pot avea incredere ca Dumnezeu urmareste mereu binele meu.
Pretentiile Domnului Dumnezeu pentru multi par a fi exagerate. Dumnezeu pare a fi prea sever, nerezonabil, asa ca neascultarea de El sa para a fi justificata, cel putin intr-o oarecare masura.
Diavolul va lovi in punctele noastre vulnerabile. Sarpele ataca pe Eva deoarce ea nu fusese prezenta cand Dumnezeu a dat porunca cu privire la pom, ea primind informatia de la barbatul ei, iar ea nu-l consulta, nu considera a fi necesar. Singuri, totdeauna suntem mai vulnerabili in fata unor ispite. UNDE si CUM privesti? Cu sotul sau sotia de mâna sau alaturi, ispitele sunt mai mici.
Intre cei doi se instaleaza indioala, minciuna, suspiciunea. Adevarul fusese lasat pe mplanul second in acele momente dramatice. Cand Dumnezeu ii cauta, ei se ascund si cauta sa denatureeze adevarul si gravitatea faptei, mai mult, nu regreta cele intamplate, nu cauta mila si bunatatea lui Dumnezeu. Pacatul intotdeauna pune un zid de despartire intre om si Dumnezeu.

In teoria haosului exista o idée interesanta care spune ca un fluture da din aripi intr-o parte a lumii, dar pune in miscare o succesiune de evenimente care duc la declansarea unui tsunami in alta parte a lumii. Tsunami declansat atunci prin neascultarea Evei si a lui Adam, PACATUL, initiat de ei ne incearca si brazdeaza si viata noastra de mii de ani, si azi.

“Atunci li s-au deschis ochii la amandoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin gradina in racoarea zilei: si omul si nevasta lui s-au ascuns de Fata Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, si i-a zis: Unde esti? El a raspuns: Ti-am auzit glasul in gradina; si mi-a fost frica, pentru ca eram gol, si m-am ascuns. Si Domnul Dumnezeu a zis: Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care iti poruncisem sa nu mananci? Omul a raspuns: Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie langa mine, ea mi-a dat din pom si am mancat. Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: Ce ai facut? Femeia a raspuns: Sarpele m-a amagit, si am mancat din pom.”

Privindu-se unul pe altul au vazut ca imaginea aceea frumoasa pe care o cunoscusera, acum era distorsionata mult. Fiecare vede in celalalt un strain. Atunci si-au acoperit goliciunea cu frunze. Dezastrul spiritual care a lovit atunci omul a afectat profund natura umana, intrand pacatul in om prin neascultare si, treptat, stricaciunea, viciul, depravarea.

Mai inainte de Cadere prin neascultare, omul fusese un suflet viu in asemanare cu Dumnezeu; avea o inteligenta sclipitoare din moment ce daduse nume tuturor animaleleor create de Dumnezeu; erau fara pata, fara pacat si nu avea nevoie de haine; era gol si nu –i era rusine.
Dupa Cadere, omul devine un suflet muritor; corpul pamantesc intra sub incidenta degradarii umane; a pierdut starea spirituala curata in care fusese creat; moartea spirituala intra in fiinta sa; acum Adam si Eva vad si cunosc ca sunt goi si le e rusine; s-au instrainat si unul de altul.
De cand e copil neputincios, decaderea si stricaciunea intra in om. Copilul este predispus sa minta, sa insele, sa nu asculte. Suntem mereu disponibili sa-i ranim pe altii mai ales daca asta conditioneaza atingerea scopurilor noastre legate de siguranta noastra sau de satisfacerea eului nostru. Deseori vrem sa facem ce este corect, dar suntem pregatiti sa facem ce este gresit, in relatia cu semenul nostru. Suntem predispusi spre rau, natura noastra depravata isi spune cuvantul. Asa cum ce se naste din pisica soareci mananca, omul este predispus sa faca raul daca sunt indeplinite unele circumstante. Aceasta-i mostenirea noastra spirituala.
Ce spune imparatul si psalmistul David ? “caci in pacat m-a zamislit mama mea.”
Iar apostolul Pavel spune de-a dreptul: “Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.”

Comportamnte istorice:
Sotia lui Lot a incalcat porunca salvarii oferite: NU trebuia sa se uite inapoi spre locurile de unde o scosese Dumnezeu, unde era mare stricaciune si decadere spirituala. Dumnezeu a prefacut-o o piatra mare de sare.
Samson a privit femeea straina dorind-o, mai mult decat o relatie normala cu parintii sai si cu Dumnezeu. A lasat partasia cu parintii si cu Domnul si s-a intretinut cu o femeie straina. Aceasta a dus la pierderea ochilor sai, a ajuns sa invarte la moara dusmanilor sai, sa fie ca un mascarici pentru filisteni si, in final, sa moara in conditii tragice.
Iuda a privit banii cu lacomie si i-a iubit mai mult decat pe Isus. A pierdut partasia cu ceilalti apostoli si cu Domnul Isus. L-a vandut pe 30 de arginti pe Domnul Vietii, apoi i s-a deschis si lui ochii si a vazut pacatul comis, dar nu s-a pocait, ci s-a spanzurat.

Cum vorbesc oamenii mari in fata lui Dumnezeu:
Iov- “ Da, am vorbit, fara sa le inteleg, de minuni, care sunt mai presus de mine si pe care nu le pricep….. Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a vazut. De aceea mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa.”
Platon- In lucrarea sa Banchetul scrie, ca: “Numai imuabilul este real” – ori stim ca numai Dumnzeu este acelasi ieri, azi si in veci!
Socrate- La un moment dat, in drumul lui spre cunoastere recunoaste ca: “Atata stiu ca nu stiu nimic.”

Dar, in necunostinta de cauza, de obicei oamenii vorbesc depre unul sau altul ca ar fi un initiat! Initiat in ce? In depravare si decadere spirituala.

Omul este pus zi de zi sa aleaga intre Fals si Autentic, intre Moarte si Viata.

In vremea lui Moise:- poporul condus de Moise a pacatuit si si-a pierdut rabdarea pe drum si a vorbit impotriva lui Dumnezeu si impotriva lui Moise: Pentru ce ne-ati scos din Egipt, ca sa murim in pustie? Caci nu este nici paine, nici apa, si ni s-a scarbit sufletul de aceasta hrana proasta. Atunci Domnul a trimis impotriva poporului niste serpi infocati, care au muscat poporul, asa incat au murit multi oameni in Israel. Poporul a venit la Moise, si a zis: Am pacatuit, caci am vorbit impotriva Domnului, si impotriva ta. Roaga-te Domnului, ca sa departeze de la noi acesti serpi. Moise s-a rugat pentru popor. Domnul a zis lui Moise: Fa-ti un sarpe infocat, si spanzura-l de o prajina; oricine este muscat, si va privi spre el, va trai. Moise a facut un sarpe de arama, si l-a pus intr-o prajina; si oricine era muscat de un sarpe, si privea spre sarpele de arama, traia.

In vremea noastra:
Domnul Isu il invata pe Nicodim: “Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti din nou. Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.
….. Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan cap.3)

Apostolul Ioan: “Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui. Si am auzit in cer un glas tare, care zicea: Acum a venit mantuirea, puterea si imparatia Dumnezeului nostru, si stapanirea Cristosului Lui; pentru ca parasul fratilor nostri, care zi si noaptea ii para inaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sangele Mielului si prin cuvantul marturisirii lor, si nu si-au iubit viata chiar pana la moarte. (Apocalipsa 12:9-11)
“Stim ca Fiul lui Dumnezeu a venit, si ne-a dat pricepere sa cunoastem pe Cel ce este adevarat. Si noi suntem in Cel ce este adevarat, adica in Isus Cristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevarat si viata vesnica. Copilasilor, paziti-va de idoli. Amin.” (1 Ioan 5: 20-21)

Diferenta intre moarte si viata o face privirea noastra. Si cum privim. Cu credinta? Si in cine ne punem cvredinta?
Privim la lucrarile lumii acesteia care aduc degradare, depravare, stricaciune si viciu? La falsul mantuitor, la Diavolul, inselatorul si tatal minciunii?

SA PRIVIM la Domnul Isus cel autentic, datatorul vietii, iertarii, credintei, harului care aduce mantuirea, care ne da o noua nastere (creatie), de sus, spre a putea intra in noua imparatie, eliberati de depravare si vicii.