Aurel Popescu,

A trecut la Domnul, “cel mai iubit dintre vorbitori”. Nu stiu de ce nu putem vorbi despre trecut fara sa dorim sa ne intoarcem. Amintirile raman un loc cu iarba cea mai verde, cu apele cele mai limpezi, cu bucuriile cele mai adevarate, chiar daca ni s-a spus ca aici “orice soapta s-a depozitat ca si strigat” nu mi se pare nimic mai real decat amintirea.

In vremile ferbinti ale miscarii din ’77, la Arad Bujac intr-o predica , Iosif Ton a aratat spre locul inde erau, Aurel Popescu si Paul Niculescu spunand, “tot ce am facut am facut datorita lor, ei mi-au dat curaj ei nu se tem”. In vremurile in care fr Ton era cel mai vizibil a fost un gest laudabil de a arata spre ei, pentruca multi dintre noi simteam prezenta lor foarte vie.

Spiritul ascutit, vorba din regat cu un umor irezistibil, vorbirea din Cuvant bine articulata, smerenia si neinfricarea lui Aurel Popescu m-au cucerit. Mi se parea mereu ca este in dialog cu un personaj anonim care in imaginatia mea era lumea comunismului ateu: “Domnilor, daca Isus Hristos este o poveste, trebuie sa recunoaste-ti ca este o poveste frumoasa, si daca este o poveste, de ce nu o puneti domnilor in cartile de scoala, ca sa o citeasca copii?… Dar voi stiti ca nu este o poveste, voi stiti ca aceasta istorie pune mana pe tine si cand te prinde nu te mai lasa pana nu te transforma” (la Sega)

Ianinte ca sa vorbeasca ne-a invatat o cantare a carei cuvinte le-am memorat cu cea mai mare viteza in viata mea, canta cu atata verva si convingere cantarea, ca ma simteam undeva pe baricada cantand un imn de biruinta: Nu, nu suntem un vis o intamplare/ un lut de sine insusi framantat./ Ci ne-a zidit o minte creatoare/ O-ntelepciune fara de hotare/ Exista Dumnaezeu ce minunat / Niciodata nu pot canta cantarea fara sa vad in minte, bucuresteanul cu verva de adolescent cu privire vioaie mereu bine dispus, asa cum continua sa fie in amintirea mea.

Era in 1978 undeva la inceputul lui Noiembrie, am aflat ca sub presiunea regimului, fr Aurel Popescu a fost dat afara din cult. Pe 11 noiembrie trebuia sa fie nunta mea cu Liana, nu stiam cum sa imi arat simpatia fata de dansul. Am rugat un prieten din Arad sa mearga la Bucuresti si sa-i dea lui fr Popescu un plic. In plic i-am pus banii pentru biletele de avion si o invitatie la nunta. Pastorul nostru era atunci Fr Chiu Pavel, m-am dus la dumnealui si i-am spus, la nunta noastra va vorbi Fr Popescu. Bine, dar tu stii ca a fost dat afara din cult. Stiu, dar cred ca nu are nici o problema cultul cu nunta mea. Am fost de acord sa nu vorbeasca de la amvon. A vorbit despre cum se construieste o casa. Era si inginer constructor. Masa a fost la Cantina fabricii de strunguri , a venit sa ne felicite si mi-a spus frecandu-si mainile bucuros : “mai sfintim si locul asta sub ochii astuia, si mi-a facut semn cu capul spre portretul tov-ului.”

C.S.Lewis spune ca : “ne trebuie un trecut…. sa avem ceva de pus impotriva prezentului”. Se spune ca Biserica a fost pusa la doua teste majore si continua sa fie. Testul oprimarii al prigoanei, pe care biserica l-a trecut mereu cu brio, si testul libertatii pe care biserica l-a cazut mereu.

Generatia tanara stie mai multe despre informatori decat despre eroii nostri, datorita noua care tacem si sugeram prin tacerea noastra, ca nimic nu a fost inainte si nimic nu va mai fi dupa.

Sa insemneze ore cuvantul acela “se duc oamenii de bine si nimanui nu-i pasa” ca ei se duc si nimeni nu observa, nimeni nu le simte lipsa? Daca ar fi sa scriu un epitaf in amintire Fr Aurel Popescu care a fost pentru mine, cel mai iubit vorbitor, as scrie:

” Cu el am fost cu totii mai curajosi”

Imi amintesc de interviul care, A.Popescu l-a dat la Europa Libera pe cand era in Italia in drum spre State, unde a fost exilat. La incheierea interviului domnia sa a spus:

” Da fratilor noi facem politica,”politica lui Dumnezeu”. “Omul este un animal care face politica”- zice filosoful. Este adevarat. Dar politica cui o facem ?

( florian guler troy mi )  www.desculti.wordpress.com