“caci m-am deprins sa fiu multumit cu starea în care ma gasesc.   Stiu sa traiesc smerit si stiu sa traiesc în belsug.   În totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamând, sa fiu în belsug si sa fiu în lipsa. Pot totul în Hristos care ma întareste.“

…………………………….. ..  FILIPENI, 4: 9-13

.

Odata cineva  a fost rugat sa-si prezinte o zi din viata sa de crestin. Dar nu toate zilele noastre sunt roz si încurajatoare. Însa persoana la care ma refer a raspuns cum nu se putea mai “bine”,  cu clipe fericite de dimineata pâna seara târziu, desi a avut de munca, pe alocuri din greu, la bucatarie, în casa, la câmp si la animale, dar si la jobul unde mergea în mod regulat, însa parfumul care l-a extras în marturisire a fost presarat  de cântari si de rugaciuni de multumire înaintea Domnului  pentru toate lucrurile prin care a trecut.

Dar se stie ca atunci când nu ne place ceva, sarcinile care ne stau în fata, mâncarea din farfurie, forfota sau ambientul, munca sau oamenii de care avem parte, cel mai probabil, suntem animati de sentimente de nemultumire si disconfort. E adevarat ca la încheierea zilei, înainte de culcare, e posibil sa putem multumi sincer Domnului pentru toate lucrurile din acea zi, la global.

“Toate lucrurile sunt într-o necurmata framântare, asa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satura privind, si urechea nu oboseste auzind.”

(Ecleziastul, 1:8)

Starea omului, aceea  fireasca si naturala, este de nemultumire, de insaturatie. Omul ramâne mereu însetat de ceva, cunoscut sau necunoscut.  El e înclinat sa fie nemultumit si aceasta stare o are mostenita si încrustata în fiinta sa intima si profunda, înca de la nastere:

“Iata ca sunt nascut în nelegiuire, si în pacat m-a zamislit mama mea.” (Psalm, 51:5)

A sti ca trebuie sa fim multumitori, nu e de-ajuns, deoarece n-o facem când trebuie si n-o facem din toata inima si cu sinceritate, doar când ne amintim, si pentru unele lucruri, o facem formal, nu din adâncul ascuns al inimii. Educatia si trecerea timpului nu rezolva în întregime aceasta problema a nemultumirii de care suntem prinsi fiecare, dimpotriva, ea ne însoteste peste tot.

Pentru a întelege problema trebuie sa aiba loc o schimbare a perspectivei de a privi lucrurile si o alta atitudine.  Sa întelegem ca nu trebuie sa actionam functie de împrejurari. Sa fim oameni care stau pe stânca (Hristos) si, atunci, vom zice ca Pavel: “Pot totul în Hristos care ma întareste.“(4.13);  “ si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste în mine.“  (Galateni, 2.20)

Când apar problemele în viata noastra, când ni se raspunde cu obraznicie si jignitor, când suntem calcati pe batarura, când suntem încarcati cu sarcini ca un asin, când suntem în lipsuri de mâncare, de sanatate, când suntem loviti de circumstantele vietii – atunci, atunci cum multumim Domnului si oamenilor?

În ce situatie se afla apostolul Pavel când scrie aceste cuvinte?

“Ce ati învatat, ce ati primit si auzit de la mine si ce ati vazut în mine, faceti. Si Dumnezeul pacii va fi cu voi. […] ” caci m-am deprins sa fiu multumit cu starea în care ma gasesc. Stiu sa traiesc smerit si stiu sa traiesc în belsug. În totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamând, sa fiu în belsug si sa fiu în lipsa. Pot totul în Hristos care ma întareste.” (Filipeni, 4)

Pavel se afla în închisoare, închis împreuna cu  raufacatorii, dar nu pentru ca era vinovat de ceva, ci pentru acea “vina” de a crede în Hristos Isus si a trai în ascultare de Dumnezeu. Deci, Pavel, privat de libertate, de prieteni, de familie si de biserica, traind în lipsuri de hrana, îmbracaminte si de confort, el multumeste cu sinceritate Domnului.

Cum poate el sa fie multumitor totdeauna? Pavel spune despre el ca: “m-am  deprins sa fiu multumit cu starea în care ma gasesc“. El a luat o decizie buna si s-a tinut tare pe pozitie.  El este multumit în orice stare s-ar afla, oricare ar fi lipsurile sau neputintele. A luat hotarârea sa fie multumit atât în lipsuri cât si în belsug. Viata lui de multumire, aceasta atitudine dorita de Dumnezeu  nu va mai depinde de circumstante. Asa cum Daniel si cei trei tineri s-au hotarât sa nu se spurce cu bucatele alese de la masa împaratului Babilonului, si Pavel s-a hotarât sa nu se întineze cu nici un sentiment neplacut de nemultumire. Sa nu dea nici un prilej Satanei sa aiba rod în viata sa.

Pavel s-a deprins, el a învatat aceasta lectie a starii de multumire, a inimii, care la el a devenit o atitudine permanenta, deoarece el stie ca nimic nu trebuie sa puna stapânire pe el, decât credinta si ascultarea de Isus Hristos, Domnul.

“Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima multumita are un ospat necurmat.” (Proverbe 15:15)

Pavel, fizic era în Puscarie, dar traia în Duhul în Împaratia lui Dumnezeu:

“Caci Împaratia lui Dumnezeu nu este mâncare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie în Duhul Sfânt.“(Romani, 14.17)

Pavel, avându-L pe Domnul  în inima sa, avea pace si bucurie în Duhul Sfânt; era cu inima multumita, avea un ospat necurmat. Glorie Domnului.

Nici prosperitatea, nici educatia, nici chiar rugaciunea nu aduce starea de a fi multumitori.Aceasta stare se câstiga printr-o hotarâre urmata de deprindere, asa cum sportivii si muncitorii se deprind sa faca foarte bine un anumit lucru. Si-au deprins bine mintea si trupul.

Cineva a spus “Nu pot sa controlez ce spun altii, dar pot sa controlez raspunsul meu si  atitudinea mea la atitudinea oamenilor.” Sunt unii care exceleaza în a nu fi atenti ce spun ceilalti, fiind atenti mai mult la ce vorbesc si ce raspund  ei însisi”; si acestia trebuie sa-si schimbe atitudinea într-una mai adecvata.

• Multumirea este rezultatul posesiilor? Fals!

Daca avem mult, e un motiv de multumire, dar nu înseamna ca automat vom si fi multumitori. Pavel, n-avea mai nimic (doar pe Isus Hristos – ceea ce s-a dovedit a-i fi îndeajuns), însa el s-a deprins de a fi multumit cu starea în care se afla, oricare ar fi ea (de crestin placut înaintea Domnului). Dar aici nu ne referim, nici textul nu se refera, la starea spirituala. El s-a deprins a multumi, a fi într-o stare si o atitudine de multumire pentru viata sa reala de lipsuri sau de belsug.

Cel mai important lucru este sa-L ai în inima pe Isus. Si  apoi  multumirea  îti va da  o stare de bucurie si de pace care întrece orice pricepere.

Multumirea te duce la un nivel de maturitate spirituala la care nu ai putea ajunge pe alta cale.  Te duce la o încredere în Hristos fara rezerve, în a cauta si împlini voia Sa si a planului Sau desavârsit. Vei deveni un crestin care nu cârteste.

Multumirea este o alegere personala, apoi credinta trebuie sa fie ceva practic, o aplicatie permanenta la viata de zi cu zi  si va domina orice perspectiva asupra vietii.

*

 Richard Wurmbrand si Nicolae Moldoveanu sunt exemple deosebit de semnificative pentru ca ei s-au deprins a fi multumitori Domnului si în închisorile comuniste din România,  unde au suferit pentru credinta lor în Isus Hristos . Ei au fost plini de bucurie si L-au laudat si I-au proslavit Numele Domnului chiar atunci când se aflau în suferinta si în mari lipsuri în detentie pentru credinta lor.

Dupa ce, temporar,   Wurmbrand a fost eliberat din închisoare, el si-a dorit chiar sa fie iarasi în Puscarie, acolo unde împlinea în mod plenar voia Domnului:

“Vreau sa stiti, fratilor, ca împrejurarile în care ma gasesc, mai degraba au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevar, în toata curtea împarateasca si pretutindeni aiurea, toti stiu ca sunt pus în lanturi din pricina lui Isus Hristos. Si cei mai multi din frati, îmbarbatati de lanturile mele, au si mai multa îndrazneala savesteasca fara teama Cuvântul lui Dumnezeu.” (Filipeni, 1.12-15).

Iar Nicolae Moldoveanu într-o zi geroasa de iarna a fost scos din celula, afara în ger, dezbracat, calaii Securitatii comuniste l-au trântit pe betonul înghetat si l-au  batut cu  brutalitate;  asezat cu fata în jos l-au calcat în picioare cu bestialitate. Acolo, în   timp ce era torturat,  Nicolae Moldoveanu a compus  o cântare extraordinara “Cer senin”  (Cer senin, cer senin /De lumina tu esti plin /Vin în viata mea, vin/ Dupa tine suspin,/ Cer senin, cer senin”)

*
Asadar,  apostolul Pavel multumea Domnului pentru toate lucrurile asa cum propovaduia peste tot si  asa citim îndemnurile din epistolele sale. El multumea chiar si când se afla într-o postura inoportuna, când practic parea a nu avea surse si resurse de multumire.  Pavel multumea ca prin suferintele lui este glorificat Numele Domnului.

Însa nemultumirea este o boala foarte raspândita. Cei care nu-L lauda pe Domnul si nu-i multumesc sunt atrofiati sufleteste si sunt fara putere.

Vrei sa te faci sanatos? Începe si multumeste si lauda  Numele Domnului care este mai presus de orice nume!

Exista un singur fel de multumire: acela care vine din cunoasterea si umblarea cu Dumnezeu.

Pentru Pavel, diferenta o face nu ce are sau nu are, ci a-L avea pe Isus Hristos caruia-i si multumeste în orice vreme.  Îi scrie lui Timotei ca  “învatatura care duce la evlavie“,  e buna,  dar ca “Negresit, evlavia însotita de multumire este un mare câstig.” (1 Timotei, 6)
Nu-i deajuns sa fim evlaviosi (fatarnici),  trebuie sa fim dintr-aceia care stiu si pot sa multumeasca sincer Datatorului Vietii. Ceea ce ne lipseste este tocmai deprinderea de a multumi, de a-i multumi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

Crestinii adesea fac alegeri gresite. Aleg sa schimbe biserica sau programele din biserici si cred ca va veni si schimbarea atitudinii lor. Dar trebuie sa ne schimbam noi, caci Isus Hristos este acelasi, ieri, azi, si în veci. Si biserica Sa este aceeasi … fara pata si nici o zbârcitura.

Omul e însa mereu nemultumit. Printul naturii vechi a omului, înca din Geneza a cautat sa fie (egal) ca Dumnezeu.  Si i-a mintit pe Adam si pe Eva:  “În ziua în care veti mânca din pom veti fi ca Dumnezeu.“

Si astazi omul cel vechi si neînoit doreste sa schimbe natura, ordinea si geneza lucrurilor lasate de Dumnezeu. Omul mereu încearca sa faca el altfel, dupa capul lui,  si de fapt el nu doreste sa-L asculte pe Dumnezeu si nici sa-L onoreze.
Sa întelegem ca primordial pentru om, pentru crestini, este a trece la actiune. Trebuie sa ne deprindem cu o noua atitudine, de ascultare si credinta,  si de a fi multumitori. Trebuie sa ne controlam vointa,  sa ne deprindem a fi în voia Domnului. Multumirea vine dintr-o inima care cauta multumirea, nascuta din nou si în care Hristos traieste si e mereu înaltat,  în timp ce eul” inimii” se micsoreaza, iar bucuria si pacea o coplesesc.

Îti multumesc, Doamne, pentru toate lucrurile din viata mea. Glorie Domnului!  Amin.

(Text adaptat dupa Predica pastorului Nelu URS, de Thanksgiving din 22 Noiembrie 2012)