Saptamana de Rugaciune 2013

Inchinarea prin Rugaciune Tema saptamânii de rugaciune:

 – din România si SUA

  Eu si casa mea

 .
Familia este una dintre cele mai mari binecuvântari de care au parte oamenii aici pe pamânt.

De fapt, dupa legamântul cu Dumnezeu in baza jertfei Domnului Isus, legamântul de casatorie este al doilea ca importanta. În familie experimentam cele mai frumoase si intime relatii interumane posibile aici pe pamânt.  Dar, de la caderea omului în pacat, familia este pentru multi oameni locul neîntelegerilor, al  certurilor si violentei. Sfânta Scriptura ne învata ca Dumnezeu, Cel Care a întemeiat familia, vrea sa o binecuvinteze, iar diavolul vrea sa o distruga. În fata atacurilor celui rau, fiecare familie are nevoie de protectia si ajutorul lui Dumnezeu pentru a-si împlini menirea si pentru a se bucura de binecuvântarile Creatorului.

În saptamâna aceasta, inspirati de Cuvântul lui Dumnezeu, ne vom ruga în mod special pentru familie.

 

 

Duminica Eu si casa mea vom sluji Domnului

Text – Iosua 24:1-15

Iosua afirma ca indiferent ce drum vor alege celelalte familii, el si casa vor ramâne lânga Domnul. În vremea de acum multe familii sunt influentate de cei din jurul lor si aleg calea lumii. Dar sunt si familii, care asemenea lui Iosua si casei lui, ramân cu credinciosie si perseverenta langa Domnul indiferent de împrejurari.

Sa multumim Domnului:

–         Pentru toate familiile sanatoase în credinta;

–         Pentru familiile în care toti sunt mantuiti;

–         Pentru familiile în care toti sunt implicati în slujire în Casa Domnului.

Sa cerem de la Domnul îndurare si har de mântuire:

–         Pentru familiile în care unii au plecat in lume;

–         Pentru familiile în care unii au slabit în credinta;

–         Pentru familiile în care sunt neîntelegeri;

–         Pentru mântuirea celor pierduti din casele noastre.

Luni Va porunci casei lui sa tina Calea Domnului

Text: Geneza 18:17-19

Dumnezeu afirma ca Avraam va fi o binecuvântare pentru toate neamurile pamântului si va porunci fiilor lui si casei lui sa tina Calea Domnului. Avraam a avut autoritate spirituala în familia lui. In vremea de acum sunt parinti care s-au compromis din punct de vedere spiritual si nu mai au autoritate morala în fata casei lor. Dar, prin harul lui Dumnezeu, mai sunt si barbati credinciosi care au o marturie frumoasa si care se bucura de autoritate spirituala in familie.

Sa multumim Domnului:

–         Pentru toti parintii care umbla pe Calea Domnului;

–         Pentru toti parintii care au autoritate spirituala în familie;

–         Pentru toate familiile care tin Calea Domnului.

Sa cerem de la Domnul:

–         Har de pocainta pentru parintii care si-au pierdut autoritatea spirituala în familie;

–         Vreme de cercetare pentru familiile care au parasit Calea Domnului;

–          Mântuire pentru cei care au avut bunici sau parinti credinciosi.

Marti Altar în familie

Text- Iov 1:1-5

Iov veghea asupra copiilor lui si dupa fiecare eveniment în familie fiecare copil era adus înaintea Domnului la altar pentru jertfa de sfintire. In vremea de acum multi parinti nu mai au timp sa vegheze asupra copiilor lor, iar altarul din familie este neglijat sau a fost uitat de tot.  Prin harul lui Dumnezeu sunt însa si familii care vegheaza asupra copiilor si altarul Cuvântului si rugaciunii aduna toata familia înaintea Domnului.

Sa multumim Domnului:

–         Pentru parintii care au pastrat altarul în familie;

–         Pentru copiii care iubesc altarul Cuvântului si rugaciunii;

–         Pentru tinerii credinciosi si curati din familiile noastre.

Sa ne rugam Domnului:

–         Pentru parinti care sa doreasca refacerea altarului din familie;

–         Pentru cercetarea Duhului in viata tinerilor care s-au indepartat de Cuvânt si rugaciune;

–          Pentru o viata curata si sfânta în rândul tinerilor.

MiercuriTineri consacrati în slujire

Text- 1 Samuel 7:1-6

In capitolul 6:13-21 citim ca oamenii din Bet-semes, cu toate ca faceau parte din poporul lui Dumnezeu, nu au vrut sa pastreze chivotul la ei când au fost confruntati cu sfintenia lui Dumnezeu. Cand chivotul a ajuns în Chiriat Iearim, oamenii au înteles ca numai cine se sfinteste poate sta în prezenta lui Dumnezeu. Dar din toata cetatea numai un singur tânar, pe nume Eleazar, a acceptat sa se sfinteasca si sa treaca de partea Domnului. Consacrarea lui Eleazar a fost urmata de credinciosia si statornicia lui în lucrare. În vremea de acum, tot mai putini tineri sunt gata sa se dedice în slujba Domnului. Pe plan mondial scade numarul baietilor care aud si asculta chemarea Domnului la propovaduirea Evangheliei.

Sa multumim Domnului:

–         Pentru tinerii care au auzit si ascultat chemarea Domnului la slujire;

–         Pentru sfintirea lucratorilor tineri;

–         Pentru statornicia lor in slujire.

Sa cerem de la Domnul:

–         Sa deschida inima tinerilor fata de chemarea la slujire;

–         Sa dea har si autoritate duhovniceasca tinerilor care au intrat în lucare;

–         Sa ridice în România o noua generatie de lucratori sfinti si statornici.

Joi Familii care încurajeaza lucratorii

Text- Faptele Apostolilor 18:23-28

Acuila si Priscila au vazut potentialul spiritual al lui Apolo si l-au luat la ei acasa ca sa-l ajute sa creasca în cunoastere si slujire. În urma investitiei speciale a acestei familii, investitie care a presupus cheltuieli materiale si timp de studiu biblic,  tânarul Apolo devine mai eficient în lucrarea Evangheliei. În vremea de acum se poate observa ca numarul familiilor care sunt gata sa investeasca în cresterea lucratorilor este în scadere. Prin harul lui Dumnezeu au mai ramas înca familii care au inima deschisa pentru a investi în cresterea si formarea lucratorilor. Aceste familii sunt gata sa sprijine atât tinerii care au chemare la slujire cât si scolile care pregatesc lucratori.

Sa multumim Domnului:

–         Pentru tinerii care sunt gata sa studieze în vederea slujirii;

–         Pentru familiile care investesc în formarea lucratorilor;

–         Pentru scolile din Cultul Baptist din Romania care pregatesc lucratori.

Sa cerem de la Domnul:

–         Sa binecuvinteze familiile care investesc in formarea lucratorilor

–         Sa cerceteze familiile care sunt nepasatoare fata de nevoia mare de lucratori;

–         Sa binecuvinteze scolile din cadrul Cultului nostru care pregatesc lucratori.

VineriCasa mea este casa lui Dumnezeu

Text: 2 Samuel 6:1-11

În vremea aceea împaratul David a dorit sa mute capitala spirituala a împaratiei la Ierusalim si în scopul acesta a hotarât sa aduca din Chiriat Iearim chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim. În loc sa respecte Legea lui Dumnezeu cu privire la chivot, David a preluat metoda de la filisteni si astfel chivotul a fost transportat cu un car tras de boi. Când s-a dezechilibrat carul si era sa se rastoarne chivotul, Uza, care nu era sfintit pentru aceasta slujba, a pus mâna sa sprijine chivotul. În momentul acela Dumnezeu l-a pedepsit pe Uza cu o moarte napraznica. Din momentul acela nici David si niciuna dintre capeteniile lui Israel n-au vrut sa vina chivotul lui Dumnezeu la ei acasa. Singurul care a acceptat chivotul lui Dumnezeu la el acasa a fost Obed Edom din Gat. Datorita faptului ca Obed Edom a facut din casa lui casa lui Dumnezeu, a venit binecuvantarea lui Dumnezeu peste el si peste toata casa lui. Multe familii procedeaza si azi ca David si capeteniile lui Israel – nu vor sa faca din casa lor casa lui Dumnezeu. Dar sunt si azi oameni ca Obed Edom care traiesc acasa ca în prezenta Domnului si casele lor sunt adevarate case ale lui Dumnezeu.

Sa multumim Domnului:

–         Pentru toate casele în care prezenta lui Dumnezeu este reala;

–         Pentru toti parintii care îsi cresc copiii in prezenta Domnului;

–         Pentru marturia frumoasa a caselor binecuvântate de Dumnezeu.

Sa cerem de la Domnul:

–         Vreme de pocainta peste casele care nu au o viata placuta lui Dumnezeu;

–         Îndreptare în viata celor care sunt pocaiti numai de duminca, iar în restul saptamânii au o viata lumeasca;

–         Har de pocainta adevarata pentru copiii care s-au scârbit de pocainta fatarnica a parintilor lor;

–          Cercetarea lui Dumnezeu peste toate familiilor din biserica în asa fel încât fiecare casa a copiilor Lui sa fie o casa a lui Dumnezeu.

SâmbataCasa mea este casa oamenilor lui Dumnezeu

Text: Faptele Apostolilor 16:11-15

Atunci cand Evanghelia a fost propovaduita pentru prima data de apostolul Pavel în Europa, prima persoana care a primit credinta a fost Lidia. Lidia a lucrat in domeniul afacerilor cu produse textile foarte scumpe (purpura) si a avut o situatie materiala buna. Toata familia ei a crezut in Domnul Isus si a primit botezul Nou Testamental. Odata predata Domnului împreuna cu toata casa ei, Lidia a facut din casa ei casa oamenilor lui Dumnezeu. Apostolul Pavel împreuna cu toata echipa lui misionara au gazduit în casa Lidiei. Astazi tot mai putine familii sunt dispuse sa-si puna casa la dispozitia oamenilor lui Dumnezeu. Primirea de oaspeti acasa este tot mai mult înlocuita cu hotelul si restaurantul. Oricât ar fi de convenabil hotelul sau restaurantul, ceea ce s-a pierdut este partasia din familie. Au mai ramas însa si familii primitoare de oaspeti pentru oamenii lui Dumnezeu.

Sa multumim lui Dumnezeu:

–          Pentru familiile care îsi pun casele lor la dispozitia oamenilor lui Dumnezeu;

–         Pentru familiile care vin în ajutorul lucrarii misionare;

–         Pentru toate familiile care au deschis casele lor pentru plantare de biserici.

Sa cerem de la Domnul:

–         Întelepciune în administrarea caselor noastre;

–         Vreme de pocainta pentru cei care nu mai au casele deschise pentru nevoile lucrarii lui Dumnezeu;

–         Binecuvantari ceresti pentru toate casele în care se aduna copiii lui Dumnezeu.

DuminicaCasa mea este locul unde oamenii se întorc la Dumnezeu

Text: Fapte 10:1-7; 23-24; 33-48

Corneliu era ofiter în armata romana de ocupatie a tarii sfinte. Spre deosebire de ofiterii care atunci când sunt detasati, sunt preocupati de bautura si aventuri, Corneliu era preocupat de lucrurile spirituale. Dumnezeu îi asculta rugaciunile si îi deschide usa sa auda Evanghelia predicata de apostolul Petru. Corneliu însa este preocupat nu numai de mântuirea lui, ci si de mântuirea altora. De aceea cheama  rudeniile si prietenii sa asculte Cuvântul lui Dumnezeu la el acasa. În felul acesta casa lui Corneliu devine locul în care oamenii aud Cuvântul si se întorc la Dumnezeu. Bisericile noastre au mare nevoie de oameni ca si Corneliu care sa fie pasionati de mântuirea altora. Cu regret trebuie sa recunoastem ca sunt familii carora nu le pasa de mântuirea altora, nici macar de mântuirea copiilor lor.

Sa multumim lui Dumnezeu:

–         Pentru toti credinciosii care se roaga pentru mântuirea altora;

–         Pentru cei care cheama pe altii la ascultarea Cuvântului;

–         Pentru toate casele în care se întorc oameni la Dumnezeu.

Sa cerem de la Domnul:

–         Sa puna pasiune în copiii Lui pentru mântuirea oamenilor;

–         Sa deschida usa pentru Cuvânt în toate localitatile din Romania;

–         Sa întareasca marturia si evanghelizarea personala;

–         La început de an sa binecuvinteze saptamânile de evanghelizare;

–         Sa binecuvinteze toti evanghelistii;

–         Sa fie un seceris bogat la aceste evanghelizari.

Având credinta ca Dumnezeu va împlini promisiunea facuta lui Avraam ca în samânta lui, adica în Domnul Isus Hristos, va binecuvânta toate familiile pamântului, ne rugam sa ne ajute sa mijlocim în rugaciune pentru casele noastre, pentru bisericile noastre si peste tara noastra.

Pastor Paul Negrut

Vicepresedinte cu educatia biblica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.