„Avraam a zis celui mai batrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ti, te rog, mâna sub coapsa mea; si te voi pune sa juri pe Domnul, Dumnezeul cerului si Dumnezeul pamântului ca nu vei lua fiului meu o nevasta dintre fetele canaanitilor, în mijlocul carora locuiesc, ci te vei duce în tara si la rudele mele sa iei nevasta fiului meu, Isaac.”
Geneza, 24.1-4
UMBLATI PRIN CREDINTA!
Despre îndeletnicirea de poet, Nichita Stanescu spune “Poetul ca si soldatul / nu are viata personala.”, caci, dedicându-se acestei sensibile profesiuni, poetul asemeni unui soldat, nu mai are viata personala, de-acum el traieste dependent de “inspiratia” care îi este si stapân.
Bine, în alta împrejurare literara, probabil în volumul RESPIRARI, vorbind despre poet, N.S. leaga acest substantiv de metafora “moasa comunala”, indicând ca poetul e cineva care trebuie sa fie de folos în mod vital si de urgenta, pentru mai multe nevoi ale omului.
Dar crestinul, el cum trebuie sa fie? Mai ales acum în vremurile din urma, de criza, crestinul, oare el nu trebuie sa fie ca si soldatul sau ca moasa comunala?
Acum, mai mult ca oricând, crestinul trebuie sa aiba reflexe bune, acelea ale unui crestin autentic. Sa fie plin de credinta si de Duhul, sa stea tare pe promisiunile lui Dumnezeu. Sa nu se lase purtat încoace si încolo de orice val de învatatura, de crize sau de oportunitati si de situatii.
Continuarea în Armonia Magazine USA