„Vai de voi cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi zidiți mormintele prorocilor, împodobiți gropile celor neprihăniți, și ziceți: Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Prin aceasta mărturisiți despre voi înșivă că sunteți fii celor ce au omorât pe proroci. Voi, dar, umpleți măsura părinților voștri!” (Matei 23:29-32).
Vocația istoriei a fariseului, se naște din aceeași neodihnă și strădanie de escamotare a hidoșeniei sale lăuntrice. Monumentele la care aduce coroane, statuile pe care le îngrijește, mormintele pe care le văruiește, nu sunt decât încercări de reducere la tăcere a conștiiței vinovate, eforturi de a proiecta o altă imagină nobilă în ochii altora.
Fariseul deplânge eroarea părinților, care, în loc să se pocăiască la mesajul profeților, i-au ucis pe mesageri. Dorind să dovedească un alt material diferit al plămădelii sale, el zidește monumente victimelor părinților lui, împodobește gropile…
View original post 461 more words