paşi spre lumină

Valoarea omului 2

(Continuare)

Gândirea platonică ne influenţează toate domeniile vieţii, chiar cel religios. Am dezvoltat trepte şi ierarhii , aşa cum structurile militare şi-au elaborat sistemul de grade şi funcţii. Nu de puţine ori asistăm la discuţii între creştini pentru a clarifica ierarhic slujbele menţionate de textele biblice. Am întâlnit destui prooroci care se considerau, sau erau consideraţi mai mari decât păstorii, evangheliştii, apostolii sau administratorii bisericii. Unul din ei ne dojenea public că în biserica noastră “funcţia doboară gradul”, voind să spună că biserica era condusă de păstorii ei, iar el, profetul, cu un grad mai mare decât cel al pastorilor, nu era preţuit îndeajuns pentru că nu deţinea nicio funcţie. Evident, se simţea nedreptăţit.

Aplicăm până şi Sfintelor Scripturi aceşti ochelari ai aprecierii valorii umane infuzate de gândirea platonică ce domină şi azi, la două mii de ani, întreaga societate umană. Oamenii sunt importanţi în funcţie de poziţia lor în…

View original post 596 more words

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.