„Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămânea nepedepsită” (Proverbele 16:5).

Se pare că sunt două lucruri care stârnesc greața divină. Mândria și apatia umană.

Cei căldicei, nici reci nici în clocot provoacă greață Domnului, care făgăduiește să-i verse din gura Lui. Li se dă posibilitatea de a alege între indiferența rece și implicarea pasinonată. Lipsa de pasiune, participarea de formă, jumătatea de inimă nu fac altceva decât să provoace dezgustul Domnului, scârbă care Îl va duce la decizia lepădării lor.

Trufia umană însă, este mereu o scârbă, pentru Domnul. Nu cred că este ceva mai urât și mai scabros pentru Creatorul decât să-și vadă creația Sa mândrindu-se. Cum ne-am simți să asistăm dezarmați la trufia operei noastre?

Pigmalion s-a îndrăgostit, potrivit legendei, de statuia pe care o sculptase. Zeii mărinimoși și plini de milă față de pasiunea muritorului sculptor, au dăruit viață statuii…