STABILEŞTE LIMITE

(1) „Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu” (Matei 5:37)

Când „un lucru bun” devine „prea mult”? Pot să te ajut fără să mă rănesc? Putem să ne împărtăşim vieţile fără ca eu să renunţ la viaţa mea? Când ai într-adevăr nevoie de ajutorul meu? Când trebuie să mă dau deoparte şi să te las pe tine şi pe Dumnezeu să vă ocupaţi de asta?

Găsirea echilibrului între „destul” şi „prea mult”,  în relaţii,  este o provocare constantă şi nu este uşoară. Mai ales când rolul tău tinde să fie „toate lucrurile, totdeauna, tuturor oamenilor”, iar al lor este „sunt neajutorat, îmi eşti dator, ai grijă de mine”; când ei nu au nici un „nu”, iar tu nu ai nici un „da”.

Nevoia de a fi folositor