„Şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine.”

EZRA, 9.6

Cu ce cuvinte sfâșietoare îşi începe Ezra rugăciunea sa către Domnul! Starea rea a   poporului Israel, pe care Ezra o constată  după întoarcerea sa în Ierusalim,  la revenirea din robie (la cca 50 de ani după primul val sosit în vremea împăratului Cir), îl determină să spună “Dumnezeule, sunt uluit si mi-e rusine, Dumnezeule,să-mi ridic faţa spre Tine. ”  Într-un tablou mai general, am putea observa și un episod anterior, acela când Dumnezeu îi avertizează pe copiii lui Israel la intrarea în ţara promisă (pentru care, ei, nu au făcut nimic deosebit și pentru care nu au avut nici un merit, ci a fost doar mila și bunătatea lui Dumnezeu pentru ei, poporul ales care să-i poarte Numele), cu aceste cuvinte: „ia seama la ceea ce Îţi poruncesc”