Legiunea a 12-a Melitină (după numele orașului unde staționa, Melitene, Armenia) a armatei romane a dobândit un nume nou în urma unui eveniment pe care-l descriu mai mulți părinți bisericești (Tertulian, Eusebiu, Apolinairis de Hierapolis, Grigore de Nisa, etc).

În timpul domniei unuia dintre cei mai fioroși persecutori ai creștinilor, cezarul Marcus Aurelius, Legiunea a 12-a a luptat în anul 176 împotriva unor triburi germanice. Armata romană s-a trezit înconjurată de crestele unor munți înalți, ocupați de forțele inamice. Situația era cu atât mai grea cu cât o secetă cumplită chinuia oamenii și caii. Gărzile pretoriene l-au informat pe împărat de situația disperată în care se găsea legiunea și că avea nevoie de ajutor. I-au spus că Legiunea Militină era formată cu precădere din creștini, care credeau în puterea rugăciunii.

– Atunci, să-i lăsăm să se roage! A spus împăratul sarcastic, din ura pe care o avea față de creștini.