Păzitorii vitelor lui Avraam se certau cu păzitorii vitelor lui Lot. Ca între văcari.

„Canaaniții și feresiții locuiau atunci în țară” (Geneza 13:7). Îi vedeau certându-se. „Iar se ceartă pocăiții!”…  ziceau ei…

Nu erau ei primii pe care bogățiile nu-i lăsau să locuiască împreună. Așa că Avraam l-a lăsat pe nepot să aleagă. Și Lot a ales. Ca un nepoțel egoist. A ales câmpia mănoasă a Iordanului care „era ca o grădină a Domnului, ca țara Egiptului.”

Lui Avraam i-au rămas dealurile Canaanului. Era mai bătrân. Avea moșul nevoie de exerciții fizice. Avea nevoie și de un loc înalt să poată vedea până departe, „spre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus”, țara pe care Domnul o va da seminței lui. Din valea Sodomei nu ar fi văzut mare lucru.

După ce a bătut cu piciorul țara promisă urmașilor lui care vor veni ca pulberea pământului și stelele…