Saptamana de Rugaciune 2013

Inchinarea prin Rugaciune Tema saptamânii de rugaciune:

 – din România si SUA

  Eu si casa mea

 .
Familia este una dintre cele mai mari binecuvântari de care au parte oamenii aici pe pamânt.

De fapt, dupa legamântul cu Dumnezeu in baza jertfei Domnului Isus, legamântul de casatorie este al doilea ca importanta. În familie experimentam cele mai frumoase si intime relatii interumane posibile aici pe pamânt.  Dar, de la caderea omului în pacat, familia este pentru multi oameni locul neîntelegerilor, al  certurilor si violentei. Sfânta Scriptura ne învata ca Dumnezeu, Cel Care a întemeiat familia, vrea sa o binecuvinteze, iar diavolul vrea sa o distruga. În fata atacurilor celui rau, fiecare familie are nevoie de protectia si ajutorul lui Dumnezeu pentru a-si împlini menirea si pentru a se bucura de binecuvântarile Creatorului.

În saptamâna aceasta, inspirati de Cuvântul lui Dumnezeu, ne vom ruga în mod special pentru familie. Continue reading

UN FIU NI S-A DAT

“Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii. El va face ca domnia Lui sa creasca, si o pace fara sfârsit va da scaunului de domnie al lui David si împaratiei lui, o va întari si o va sprijini prin judecata si neprihanire, de acum si-n veci de veci; iata ce va face râvna Domnului ostirilor. “ ( Isaia 9:6-7)

Întoarceti-va la adevaratele valori!

      .

Caci Ezra îsi pusese inima sa adânceasca si sa împlineasca Legea Domnului, si sa învete pe oameni în mijlocul lui Israel legile si poruncile.

EZRA, 7.10

             .

Când scriu acest titlu-îndemn,  îmi amintesc de parabola Fiului risipitor, povestea simbol,  scoasa din realitatea vietii si folosita de Mântuitorul Isus pentru a identifica dimensiunea tragediei plecarii fiului din casa tatalui sau.

Poporul Israel  neascultând de Dumnezeu, – de Cel care îi purtase de grija ca un Tata bun si care i-a scos din robia Egiptului prin mari semne si minuni,  trecându-i prin Marea Rosie ca pe uscat si  asezânsu-i într-un loc unde  sa traiasca în pace, slavindu-L pe Dumnezeu -,  si  aplecânduli-se inima catre idolatrie si pacat, au fost parasiti de Dumnezeu si dusi  în Babilon, în robie,  de catre Nebucadentar. Atunci a fost darâmat  si Templul Domnului construit de împaratul Solomon.

Îndepartarea omului de adevaratele valori nu se face într-o zi. Ea se face în decursul mai multor ani,  de-a lungul mai multor generatii de oameni. Însa omul  nu-si vede întotdeauna starea deplorabila în care se afla si  crede ca-i merge bine.

*

EZRA –  omul prin care Dumnezeu ridica natiunea Israel

Evreii, ca si fiul risipitor, cu timpul, dupa zeci de ani de robie, si-au venit în fire miscati de Duhul Domnului si au dorit sa se întoarca la Ierusalim, în tara lor, Israel, pentru a rezidi  Templul Sfânt si  a se închina iarasi Dumnezeului celui viu, sfânt  si adevarat. Continue reading

Al optulea vaccin la intoleranta!

.

  .

“DESCULTI” – Hickory, NC 2012

.

   Bartimeu  Unaltorizont

E toamna… Acum nu doar se numara bobocii, dar se fac si cure de vaccinari cu scop profilactic sau terapeutic. Depinde doar de care tip. Nu de alta, dar exista mai multe tipuri de intolerante. Adresa de-acum e legata de cea spirituala.

Pentru a o întelege  cît mai facil, nu strica o mica incursiune în cea medicala. Nu de alta, dar principiile acesteia din urma se aplica la mai toate intolerantele: începînd cu cea politica, si sfârsind cu cea religioasa/ultrareligioasa. La evanghelicii mioritici, unii au denumit-o (aproximativ) Portocalele mecanice si hiperpocaitii.

Imunologia clinica continua sa fie alaturi de alte ramuri medicale interventionale, unul dintre vîrfurile de lance ale cercetarii medicale. Sunt unii dintre noi, cei drept cam putini (si asta-i fericirea!) care sunt alergici la apa potabila, ba chiar si la aer! Altii, din ce în ce mai frecvent, la praful de casa. Copii pîna la o vîrsta nu suporta (digestiv) capsunii, zmeura, laptele sau alte alimente de uz comun. În cele mai multe cazuri se încearca o desensibilizare cu proteine atenuate continute în respectivii alergeni. Continue reading

Desculti 2012 – O adunare în Cinstea Domnului!

Mi-am facut un obicei sa scriu câteva reflexii dupa fiecare întâlnire

Intâlnirea “Desculti” Romanian Homecaming,  “O sarbatoare în Cinstea Domnului” începe cu calatoria spre Hickory, care în aceasta perioada a anului este traversarea unui spectacol continu de culori, fie venind dinspre west prin Appalachian  Mountains ori dinspre est strabatând Smoky Mountains.

Drumul nostru spre Hickory în acest an a început cu 8 zile înaintea întâlnirii cu un ocol de aproximativ 1000 de mile. Cu o familie de prieteni veniti la noi in vizita  din România, de la cascada Niagara spre Washington  DC,  am abandonat   drumurile  “Interstate” în favoarea drumurilor locale mai pitoresti si mai spectaculoase, in culorile domoale  ale toamnei. Am traversat sudul statului New York si apoi padurile “muscate de toamna” ale satatului Pennsylvania, spre Capitala politica a lumii. Am iesit pentru trei  zile la Ocean si am admirat rasaritul soarelui deasupra Atlanticului si apoi un apus de soare  diafan  care împartea cerul în doua. Desupra capetelor noastre parea a fi o linie care despartea doua ceruri, unul rosu aprins si celalalt de un albastru mohorat, un spectacol gata-gata  sa-l pierdem daca nu era o tânara care a strigat sa ne ridicam ochii  sus  in timpul plimbarii noastre. A fost  si o lectie spirituala pentru mine si Liana.

La Hickory, calatorind cu masina pe drumuri  ce treceau printre culturile  de bumbac  in floare, ale Virginiei, am ajuns vineri la ora 16:00.

Adunarea de vineri seara prevestea una urmatoare masiva, care va dovedi ca sala de sport, “filigoria” bisericii,  construita în urma cu doi ani si gândita cu credinta ca va ajunge cândva de mare trebuinta când  sanctuarul bisericii  va fi neîncapator… S-a întâmplat în acest an.

Nici acum dupa sapte ani nu am aflat  secretul  care determina pe tineri si batrâni, din America,  sa conduca 12 ore,  cheltuind cel putin  $1000 de familie pentru aceasta  Sarbatoare.    Natan, tânarul solist american, de aproximativ de  25 ani si care a participat la ultimile 6 intalniri, ne-a spus : “timpul nu trece destul de repede sa vina urmatoarea întâlnire a românilor, si de fiecare data vin tot mai multi”.

Intâlnirile  “desculti”  ramân inca fara o explicatie satisfacatoare, înafara harului, atunci când intentionam sa facem “o sarbatoare in cinstea Domnului”.
De fapt cred ca cei mai multi dintre noi am incetat sa mai cautam explicatii, acest lucru îl fac de obicei unii mai “dogmatici” care nu au experimentat nici o întâlnire “Live”  si nu accepta usor spargerea tiparelor si a automatismelor.

Mi-am facut un obicei sa scriu cateva reflexii dupa fiecare intalnire, nu pentru ca moderatorul  are o slujba mai importanta decât organizarea sau pregatitul hranei, ci doar pentru faptul ca slujba mea este sa fiu atent la filosofia si actiunea intâlnirilor noastre.

Formula in care se fac intâlnirile este atât de importanta si de eficienta, în cazul “Hickory”,  si pentru faptul ca nu suntem nevoiti sa parasim aria bisericii,  iar partasia in timpul  mesei este absolut biblica. Este adevarat ca munca este imensa si din pacate cade mereu pe localnici, fapt pentru care nu suntem destul de multumitori si indatorati .

Aproape intodeauna, mai mult de o treime dintre noi  sunt  veniti pentru prima data si din aceasta cauza “încalzirea” se face mai greu la inceputul intâlnirii.

Si daca este facuta o descoperire unuia care sade jos cel dintâi sa taca.

… “unul dupa altul”  si “Duhul prorocilor este supus prorocilor” (1 Corinteni, 14)  –  sunt aspecte care ramân neexperimentate,  daca nu uitate.   Stângacia noastra in aceasta directie atrage anumite contestatii oarecum normale, daca nu ar fi argumentate  prea dogmatic  (ma refer la unele discutii, din pauze).

Desigur intalnirile “desculti” sunt departe de fi fara urma de repros, dar încercam sa facem mai bine si mai curat de fiecare data, cu grija primara “sa nu stingem Duhul”.

Participarea tinerilor este coplesitoare din perspectiva noastra, a batrânilor,  si ar fi bine sa recunoastem in tinerii nostri dorinta dupa o experienta reala a partasiei crestine.

Vrem sa  proiectam intalnirile “desculti” in mintea tuturor ca si apartenta la o familie;  de aceea, bucuriile si durerile le asteptam marturisite, fie prin gesturi,  fie verbal.

“Desculti” nu este un mod de contestare a bisericilor din care facem parte. În cel mai bun caz ar putea fi o provocare  care sa ne ajute sa gasim moduri de a face ajustarea necesara între generatii.

Este o deosebire fundamentala  intre flexibilitate si compromis. Compromisul urmareste intotdeauna un folos personal, iar flexibilitatea  binele celuilalt. In 90% dintre situatii avem tendinta sa tratam flexibiliaitea  ca si compromis.

La intalnirile “desculti” sunt pastori cu caracter permanent,  unii cu statut de organizatori,  de la care ne asteptam la o anumita supraveghere  in ce priveste  statutul biblic,  mai mult decât prezervarea obiceiurilor functionale ale bisericilor noastre. Aceste precizari sunt necesare mai intâi pentru acei care au avut si au anumite intrebari in legatura cu modul desfasurarii intâlnirilor.

Unul dintre autorii mei preferati spune ca : “fiecare dintre noi suntem o mladita, sau un vârf de lance, rezultatul  unei incrucisari a Supranaturalului cu naturalul”.

Intalnirile “Desculti” le-am vrea sa fie o asemenea intersectie cu Duhul Domnului,  care sa ne aprinda un dor mai adânc  pentru cunoasterea Lui –   intelctual, emotional si duhovniceasc.

Deoarece Dumnezeu ne da si vointa si înfaptuirea, hai sa credem ca la anul, cei care vor avea harul sa fie prezenti vor trai experienta aceasta mai adânc si  mai viu, mai deplin.  Amin!

Cu placuta aducere aminte,

Liana si Florian Guler

Taria mea, e Dumnezeu!

ZIUA A TREIA  A CONGRESULUI

Cleveland  –   2 Septembrie 2012

Ci voi veti primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, si-Mi veti fi martori în Ierusalim, în toata Iudeea, în Samaria si pâna la marginile pamântului.”  FAPTE, 1.7-8

 SE VA COBORÎ DUHUL SFÂNT PESTE VOI SI-MI VETI FI MARTORI

Marturisind lucrarile Domnului în fiecare generatie

Mesajul   pastorului George Dancea

Timp de 100 de ani crestinii baptisti din America au marturisit lucr?rile lui Dumnezeu printre ei. Si noi azi marturisim ceea ce Dumnezeu a facut si vedem cu ochii nostri.

Cartea “Faptele Apostolilor” este o carte care ramane deschisa, nu este înca scrisa complet, aceasta carte continua sa fie scrisa. Si în ceruri se scrie o carte de aducere aminte chiar si în aceste momente.

Ultimul capitol din aceasta carte îl vom citi atunci cand vom ajunge în cer, la Tatal. Dar  cheia acestei lucrari de scriere a ultimului capitol din carte  îl gasim la începutul ei, în   FAPTE, 1.8.

Ci voi veti primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, si-Mi veti fi martori în Ierusalim, în toata Iudeea, în Samaria si pâna la marginile pamântului.Continue reading

DUMNEZEU VORBESTE SI AZI

  MARTURISIND LUCRARILE Domnului Dumnezeu în fiecare generatie

 Imboldul celui de-al 100 -lea Congres al Asociatiei Bisericilor Baptiste Române din SUA si Canada

CLEVELAND 2012

Ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui si minunile pe care le-a facut.“  PSALM, 78.3-4

 

M E S A J U L    D O M N U L U I   

 

I. Transmis prin pastorul Florin Filip  

Mesajul sfânt JUDECATORI, 2.6-15 – e unul care trebuie sa ne cutremure si apoi sa ne motiveze pe fiecare dintre noi la o viata noua, cu Domnul.
Din vechea generatie nu a mai ramas decât Iosua dintre cei care au trecut râul Iordan ca pe uscat, iar acum poporul se afla in drum spre tara promisa si se gasea inaintea cetatii Ierihon, cetate care avea ridicate ziduri mari si puternice in spatele carora  armata dusmana pândea amenintator.

Lânga Iosua sta o generatie care nu-L cunostea pe Domnul si consecintele erau catastrofale. E bine de stiut faptul ca tranzitia prin care trebuie sa treaca un popor,  se face adeseori intr-o singura generatie. Dar…

Cum  explicam falimentul?

(1) Generatia lui Iosua nu a reusit sa transmita copiilor lor (poporului)  credinta in Domnul. De ce? Pentru ca nu L-au prezentat si nu L-au onorat pe Dumnezeu asa cum se cuvenea s-o faca.

(2) Prin lipsa de interes a generatiei tinere pentru cunoasterea si slavirea lui Dumnezeu. Tinerii nu s-au interesat, iar cei mai in varsta nu s-au preocupat cu sadirea in inimile copiilor lor a cuvintelor vietii vesnice. Continue reading

SAPTAMANA DE RUGACIUNE 1-8 Ianuarie 2012

Impreuna cu ceilalti frati si surori din Asociatia din USA si Canada si impreuna cu Bisericile surori din Romania vom avea o saptamana de rugaciune la Hickory Romanian Baptist Church in fiecare seara incepand cu ora 6 pm.

Iata subiectele de rugaciune preluate de la UBR.

 

UNIUNEA BISERICILOR CRESTINE BAPTISTE DINROMANIA

SAPTAMANA NATIONALA DE RUGACIUNE

2012

 

 

 

RUGACIUNI SI CERERI PENTRU BISERICA DIN VREMEA DE ACUM

 

”Faceti în toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugaciuni si cereri …pentru toti sfintii”  (Ef. 6:18)

 

În saptamâna nationala de rugaciune din anul acesta ne inspiram din doua mesaje biblice foarte cunoscute. Pe de-o parte, toti ne bucuram de promisiunea Domnului Isus: „…voi zidi Biserica Mea…”(Mt. 16:18), promisiune care ne sigura ca Biserica va ramâne biruitoare pâna la sfârsit. Fara protectia Domnului Isus Hristos, Biserica nu are nici prezent si nici viitor. De cealalta parte, Mântuitorul si Capul Bisericii ne spune: „Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu…” (Mt. 6:33). Preocupati de starea spirituala a bisericilor, suntem chemati sa ne unim în rugaciune pentru ambele aspecte. Îi vom multumi Domnului pentru tot ce face El pentru Biserica si ne vom smeri cerându-I sa ne ajute sa fim responsabili si credinciosi în lucrurile care ne-au fost încredintate noua.  Având ca prioritate Împaratia Cerurilor, vom medita si ne vom ruga la început de an calauziti de urmatoarele subiecte :

 

 

Duminica, 1 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU SLUJITORII DUHOVNICESTI AI BISERICII

 

Pasajul biblic: Efeseni 4:11-15.

 

În zidirea Bisericii, în procesul desavârsirii sfintilor pentru slujire si în pregatirea lor pentru glorie, Dumnezeu a asezat diferiti slujitori. Toti slujitorii duhovnicesti-pastori, presbiteri, diaconi, evanghelisti, misionari, învatatori, etc., au datoria sa împarta drept Cuvântul si sa îi ajute pe membrii bisericii sa îsi dezvolte si sa îsi foloseasca darurile duhovnicesti pentru largirea Imparatiei Cerurilor.

 

În prima parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi multumim Domnului pentru toti slujitorii Lui; sa-I multumim pentru chemarea, calauzirea, echiparea si protectia de care le-a facut parte. Sa-I multumim pentru toti cei care în viata si slujirea lor nu au preluat metode si învataturi lumesti. Sa-I multumim pentru cei pe care nici greutatile si nici ispitele din vremea de acum nu i-a clintit de pe calea îngusta a Scripturii.  Sa-I multumim Domnului ca le-a purtat de grija spiritual si material.

 

În a doua parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa cerem pentru toti slujitorii duhovnicesti sa aiba un spirit de dependenta fata de Domnul în toate lucrurile si un duh de multumire si de apreciere pentru cinstea oferita. Sa cerem credinciosie, ascultare si dedicare în lucrarea lor pentru extinderea Împaratiei Cerurilor. Sa ne rugam pentru sfintenie, seriozitate, maturitate, marturie, sanatate fizica si spirituala. Sa ne rugam pentru binecuvântarea familiilor celor casatoriti si pentru calauzirea spre o viata de familie în cazul celor necasatoriti.  Sa ne rugam pentru respect, colaborare si unitate sfânta între lucratori. Sa ne rugam ca Domnul sa ridice noi generatii de lucratori care sa priveasca slujirea ca pe o cinste si nu ca pe o povara sau ca pe ceva secundar. În sensul acesta ne rugam ca bisericile sa cultive în tineri dorinta pentru slujire iar scolile teologice sa investeasca în pregatirea lor pentru slujire duhovniceasca.

 

 

 

Luni, 2 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU MEMBRII BISERICII

 

Pasajul biblic: Romani 12:1-21

 

În prima parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi multumim Domnului pentru harul de a fi madulare în Trupul Lui. Sa Îi multumim pentru dragostea Sa fata de Biserica. Sa Îi multumim pentru credinciosia Lui. Sa multumim pentru membrii bisericilor dintarasi din lumea întreaga. Sa multumim Domnului pentru toti cei care nu au modificat calea Domnului. Sa multumim pentru cei care au investit si continua sa investeasca în maturizarea si în sfintirea lor. Sa multumim pentru toti cei care nu au parasit biserica si nici nu au devenit indiferenti fata de starea ei. Sa multumim pentru  toti cei care îsi poarta zilnic crucea în ascultare de Domnul.

 

În a doua parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa cerem Domnului sa îi ajute pe membrii bisericii sa nu uite harul prin care au fost eliberati din robia pacatului si sa ramâna lânga Domnul pâna la capat, cu o atitudine de multumire si slujire în trupul lui Hristos. Sa ne rugam ca membrii bisericilor sa fie prezenti la serviciile divine si sa aibe o marturie frumoasa înaintea oamenilor, sa studieze Cuvântul si sa aibe o viata de rugaciune zilnica. Sa ne rugam pentru discernamânt duhovnicesc, spirit de unitate, pace si sacrificiu în lucrare. Cerem Domnului sa protejeze membrii bisericii de învataturi straine Cuvâtului.

 

 

 

Marti 3 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU COPIII, TINERII SI BATRANII BISERICII

 

Pasajul biblic: Tit 2:1-8

 

În prima parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi multumim Domnului pentru persoanele din toate categoriile de vârsta din biserica : pentru copii, pentru tineri si pentru vârstnici. Sa Îl binecuvântam pe Dumnezeu pentru toti batrânii maturi în credinta si statornici pe calea Domnului. Sa multumim Domnului pentru toti tinerii seriosi, curati si dedicati lucrarii, care pretuiesc mai mult Biblia decât distractiile lumesti. Sa multumim Domnului pentru copii nascuti în biserica si pentru slujirea lor în smerenie si curatie.

 

În a doua parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa cerem Domnului protectie pentru toti copiii bisericii. Sa cerem un duh de ascultare în copii, întelepciune pentru parinti, râvna si rabdare pentru învatatori. Sa ne rugam ca Domnul sa le pregateasca inima pentru întelegerea si primirea Cuvântului. Sa ne rugam de asemenea, pentru copiii bolnavi sau lasati în grija altor persoane datorita faptului ca parintii sunt plecati în strainatate. Sa ne rugam ca tinerii sa fie biruitori în confruntarea cu ispitele lumii si sa fie gata sa îsi predea viata Domnului în anii frumosi ai tineretii. Sa ne rugam ca tinerii din bisericile noastre sa traiasca în curatie morala si spirituala, aratând respect fata de parinti, fata de profesori, fata de colegi si fata de biserica. Sa ne rugam pentru rezultate bune la scoala si pentru gasirea unui loc de munca la absolvire. Sa ne rugam ca batrânii bisericii sa-si traiasca viata cu credinciosie pâna la sfârsitul alergarii pamântesti. Sa cerem Domnului protectie pentru cei care sunt singuri, slabi sau bolnavi. Sa ne rugam pentru cei care se confrunta cu nevoi financiare. Sa ne rugam ca Domnul sa sensibilizeze inima celor care-i pot ajuta pe batrâni sa aiba cele necesare pentru întretinere, mâncare, medicamente, transport sau alte nevoi maiteriale si spirituale. Ne rugam de asemenea pentru orfani si pentru vaduve.

 

 

 

Miercuri 4 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU FAMILIILE BISERICII

 

Pasajul biblic: Efeseni 5:22- 6:4

 

În prima parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi multumim Domnului pentru toate familiile bisericii si pentru planul Sau cu fiecare familie.  Sa multumim pentru familiile care respecta învatatura Bibliei si o practica, iubesc biserica si sunt dispusi sa investeasca în lucrarile ei. Sa multumim pentru familiile cu copii si pentru cele fara copii. Sa multumim pentru familiile care sunt interesate în mântuirea altor oameni si în ajutorarea fratilor de credinta. Sa multumim pentru toate familiile care nu se inspira din modelele lumii ci din modelul oferit de Cristos. Sa multumim pentru familiile care considera Împaratia Cerurilor ca fiind prioritara, Cristos fiind Domnul familiei lor.

 

În a doua parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa cerem Domnului sa protejeze familiile bisericii. Sa ne rugam pentru sanatatea, cresterea si ocrotirea copiilor. Sa ne rugam pentru mântuirea lor. Sa cerem întelepciune pentru toti parintii ca sa îsi creasca copiii în frica de Domnul. Sa ne rugam ca sotii sa nu îsi neglijeze rolurile. Sa ne rugam pentru barbati iubitori si pentru sotii pline de respect. Sa ne rugam pentru dedicare, iertare, rabdare si nadejde. Sa cerem Domnului ca parintii sa nu neglijeze educarea copiilor si a tinerilor. Sa ne rugam pentru parintii care au adolescenti. Sa ne rugam pentru colaborarea între parinti, în vederea ridicarii unei generatii folositoare pentru Domnul si Împaratia Lui. Sa ne rugam Domnului pentru refacerea familiilor dezbinate si a celor care sunt in prag de ruina. Sa ne rugam pentru cei care au parteneri bolnavi – sa continuie sa se încreada în Domnul. Sa ne rugam pentru resurse materiale si pentru folosirea lor într-un mod întelept; pentru evitarea spiritului de competitie fireasca sau de asemanare cu lumea. Sa ne rugam ca toti tinerii care doresc sa întemeieze o familie, sa caute voia Domnului si sa se încreada în El pentru alegerea partenerului, pentru dezvoltarea relatiei, pentru un loc de munca, pentru o locuinta si pentru toate cele necesare în viata de familie. Sa nu fie cuprinsi de îngrijorare si nici sa nu cada prada disperarii. Dumnezeul nostru este la cârma Universului!

 

 

 

Joi 5 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU DUSMANII BISERICII

 

Pasajul biblic: Luca 21:12-19  /   Matei 5:10-12, 44

 

În prima parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi multumim Domnului pentru ca în suveranitatea Lui a îngaduit sa avem si dusmani. Sa Îi multumim pentru faptul ca El ne-a facut de cunoscut prin Scriptura ca Satana, lumea, învatatorii si proorocii mincinosi sunt dusmanii bisericii. Sa Îi multumim ca El ne-a spus cum sa ne comportam fata de dusmanii nostri si n-a asigurat ca tine toate puterile spirituale si materiale sub control. Datorita faptului ca Domnul lupta împotriva lor, dusmanii nu pot învinge Biserica. Sa ne rugam va Biserica sa fie veghetoare si fiecare madular sa fie strâns legat de Domnul nostru.

 

În a doua parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi cerem Domnului sa ne de îndrazneala si curaj in lupta cu Satana, cu lumea si cu pacatul ; prezenta vrasmasilor sa nu ne înfricoseze sau sa ne faca sa luptam cu armele firii pamantesti. Ne rugam ca Domnul sa ne pazeasca de ispitita compromisului cu ei. Sa cerem de la Domnul un spirit de veghere si de sfintire ; sa aducem înaintea Domnului, daca este cazul, pe vecinii rai, pe consatenii rai precum si autoritatile religioase sau administrative împotrivitoare.  Ne rugam ca Domnul sapazeasca Biserica atât de dusmanii din exterior, cât si de cei din interior. Sa ne rugam Domnului sa ne dea un comportament care sa le pregateasca inima pentru ziua cercetarii si sa vina la mântuire. Asa cum Saul din Tars a fost transformat din dusman într-un Apostol si slujitor devotat, si dusmanii contemporani sa fie convertiti si transformati în mesageri ai Evangheliei.

 

 

 

Vineri 6 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU PRIETENII BISERICII

 

Pasajul biblic: 1 Timotei 2:1-7 / Iacov 5:20

 

În prima parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi multumim Domnului pentru toti cei care simpatizeaza cu noi si care frecventeaza adunarile noastre. Sa multumim Domnului pentru cei care vin sa asculte Cuvântul si sa se închine împreuna cu noi. Sa multumim Domnului pentru toti cei care dintr-un interes sincer, ne urmaresc programele transmise prin internet, prin radio, prin TV, prin reviste si carti crestine etc. Sa multumim Domnului pentru toti cei care ne primesc în casele lor si sunt dispusi sa ne rugam si sa studiem Cuvântul împreuna cu ei. Sa multumim pentru toate familiile care, desi nu sunt parte din biserica, îsi aduc copiii la gradinitele crestine si la scolile crestine. Sa multumim pentru cei care îsi aduc copiii la grupele de copii din biserica si sunt interesati sa îsi creasca copiii într-o atmosfera crestina.

 

În a doua parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa ne rugam pentru toti simpatizatii bisericii sa fie mântuiti si sa devina membrii sanatosi în biserica. Sa ne rugam ca Domnul sa ne schimbe în vietile noastre tot ce nu este conform cu voia Lui. Sa ne rugam pentru o marturie mai buna si un impact mai puternic al celor credinciosi în socitate. Sa ne rugam ca proetenii Bisericii sa aibe îndrazneala si libertatea spirituala de a marturisi Domnului framântarile si temerile lor. Sa ne rugam pentru dragoste fata de Scriptura si pentru întelegerea corecta a ei. Sa ne rugam pentru puterea de a depasi obstacolele si pricinile de poticnire. Sa ne rugam pentru pocainta cât mai grabnica a tinerilor si a familiilor care frecventeaza biserica. Sa ne rugam pentru cei care au crescut în biserica, dar nu sunt în biserica. Sa ne rugam pentru întoarcere fiilor risipitori, dar si pentru o primire biblica a lor. Sa ne rugam pentru decizii biblice si în privinta botezului, dupa învatatura si modelul Domnului Isus.

 

 

 

Sâmbata 7 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU NEVOILE MATERIALE ALE BISERICII

 

Pasajul biblic: Filipeni 4:6-20

 

În prima parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi multumim Domnului pentru toate resursele financiare si materiale ale bisericii ; pentru baza materiala si sanctuarul unde se aduna biserica la serviciile divine si pentru toate spatiile anexe. Sa multumim Domnului ca pâna în prezent ne-a purtat de grija si în acest domeniu. Sa multumim pentru cei care au trudit pentru baza materiala a bisericii si au investit în construirea si întretinerea cladirilor. Sa multumim pentru toti cei care contribuie financiar pentru sustinearea si pregatirea lucratorilor ; pentru acoperirea cheltuielilor legate de tiparirea si raspandirea Evangheliei. Sa multumim Domnului pentru toti cei care spijina material scolilte teologice din cadrul Cultului Baptist dinRomania.

 

În a doua parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa ne rugam Domnului pentru cei care nu au înca un locas corespunzator pentru închinare. Sa ne rugam ca toti cei care construiesc sau repara casele de rugaciune sa primeasca ajutor de la Domnul si sa fie întelepti în investitie. Sa cerem protectia tuturor celor care muncesc la locasurile de închinare sau în ridicarea diferitelor cladiri pentru scoli si tabere. Sa ne rugam ca investitia în cladiri sa nu ne deturneze de la scopul principal; sa nu ramânem doar la cele materiale ci ss fim constienti ca acestea sunt doar mijloace care pot ajuta la apropierea oamenilor de Dumnezeu si la o închinare pasnica, linistita si în conditii bune. Sa nu ne focalizam doar pe întretinere, reparatii si extinderi, ci sa cerem o inima în clocot pentru misiune. Sa ne rugam ca bisericile care sunt în constructie sau au finalizat proiectele sa fie feriti de dispute si dezbinari. Zelul folosit la ridicarea unui edificiu sa fie acum transferat în ridicarea Templului viu. Sa ne rugam si pentru cei mai saraci ca sa poata gasi resursele necesare întretinerii lucrarii în ansamblul ei.

 

 

 

Duminica 8 ianuarie 2012 –  RUGACIUNE PENTRU SLUJITORII ADMINISTRATIVI AI BISERICII

 

Pasajul biblic: Fapte 6:1-6

 

În prima parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi multumim Domnului pentru toti cei implicati în domeniul administrativ al bisericii. Toti stim ca lucrarea dintr-o biserica nu are doar domenii spirituale. Pentru a ne putea închina în conditii bune si pentru a transmite Evanghelia, avem nevoie de multe lucruri ce tin de administratie. Daca bisericile mai mici au nevoie doar de oameni care sa faca curatenie, sa faca focul, sa întretina curtea bisericii sau sa pregateasca anumite lucruri pentru ocaziile speciale precum botez, Cina Domnului si alte evenimente, bisericile mari au responsabilitati administrative mai mari. Bisericile au multi oameni care în spirit de voluntariat se implica în sonorizare, înregistrare si transmitere pe internet. Ei au grija ca eforturile dirijorilor, ale membrilor din formatii muzicale, ale grupelor de tineri sau de familisti care slujesc si a predicatorilor sa nu fie zadarnice sau irosite. Acesti slujitori ajuta ca mesajul Evangheliei sa ajunga prin intermediul înregistrarilor audio si la cei care nu pot sau nu doresc sa frecventeze Casa Domnului. Sa multumim Domnului pentru priceperea si dedicarea lor în slujire. Sa multumim de asemenea pentru toti cei care se implica în primirea cu caldura a celor care vin la biserica. Sa multumim pentru cei care ne ajuta la închinarea prin darnicie si pentru cei care îsi pun masinile la dispozitie pentru calatoriile misionare.

 

În a doua parte a închinarii prin rugaciune,

 

Sa Îi cerem Domnului sanatate, ocrotire de accidente si de orice alte pericole pentru cei implicati în administratie. Sa cerem întelepciune pentru a putea preveni diferite incidente si pentru a putea remedia defectiuni aparute. Sa cerem si ocrotirea lor fata de ispita de a vedea biserica doar din perspectiva unui loc de munca. Sa cerem pentru conducerea bisericii si pentru membrii un spirit de multumire si de apreciere. Sa cerem întelepciune în folosirea a ceea ce avem si ce ni se ofera pentru a împlini mandatul Bisericii. Sa cerem binecuvântare pentru familiile celor casatoriti si rasplatire pentru timpul alocat acestor lucrari. În cazul celor necasatoriti, sa cerem sfintire si, la momentul potrivit, o casatorie binecuvântata. Sa ne rugam acum si pentru mijloacele mass-media crestine. Sa fie folosite de sub inspiratia Duhului si pentru largirea Împaratiei Sale. Sa ne rugam ca Domnul sa aduca vremuri de înviorare si trezire spirituala pesteRomaniasi peste toate popoarele lumii pentru ca Împaratia Cerurilor sa se extinda în noul an.

NOU!!! Aplicatie Windows Mobile

Cu bucurie va anuntam crearea primei aplicatii pentru Windows Mobile al  Hickory Romanian Baptist Church.

Aplicatia este o prima incercare de a ne face simtita prezenta si in aceasta sfera importanta de comunicare.

Aplicatia se poate descarca de pe smartfonul dvs la linkul de mai jos.

Va multumim pentru prietenia si dragostea dvs si fie ca Domnul sa va binecuvanteze.

Webmaster

HickoryRBC-WinMobile v.1

Linkul este accesibil si la pagina MEDIA – http://romanianbaptist.com/media/