Ce faci sa-L onorezi pe Domnul?

eliezer-rebecaAvraam a zis celui mai batrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui:  „Pune-ti, te rog, mâna sub coapsa mea; si te voi pune sa juri pe Domnul, Dumnezeul cerului si Dumnezeul pamântului ca nu vei lua fiului meu o nevasta dintre fetele canaanitilor, în mijlocul carora locuiesc, ci te vei duce în tara si la rudele mele sa iei nevasta fiului meu, Isaac.

Geneza, 24.1-4

UMBLATI PRIN CREDINTA!

Despre îndeletnicirea de poet, Nichita Stanescu spune “Poetul ca si soldatul / nu are viata personala.”,  caci,  dedicându-se acestei sensibile profesiuni, poetul asemeni unui soldat, nu mai are viata personala, de-acum el traieste dependent de “inspiratia”  care îi  este si stapân.

Bine, în alta împrejurare  literara, probabil în volumul RESPIRARI,  vorbind despre poet, N.S. leaga acest substantiv de metafora “moasa comunala”, indicând ca poetul e cineva care trebuie sa fie de folos în mod vital si de urgenta, pentru mai multe nevoi ale omului.

Dar crestinul, el cum trebuie sa fie? Mai ales acum în vremurile din urma, de criza, crestinul, oare el nu trebuie sa fie ca si soldatul  sau ca moasa comunala?

Acum, mai mult ca oricând, crestinul trebuie sa aiba reflexe bune, acelea ale unui crestin autentic. Sa fie plin de credinta si de Duhul, sa stea tare pe promisiunile lui Dumnezeu. Sa nu se lase purtat încoace si încolo de orice val de învatatura, de crize sau de oportunitati si  de situatii.

Continuarea în Armonia Magazine USA

LASATI DUHUL SFÂNT SA LUCREZE

George Danciu

Petru, ca si Ioan, s-a uitat tinta la olog si i-a zis: „Uita-te la noi! (…) Argint si aur, n-am; dar ce am îti dau: În Numele lui Hristos din Nazaret, scoala-te si umbla!”   FAPTELE APOSTOLILOR, 3.4-5

(Inspirat din Cuvântul pastorului Nelu Urs,  8 Ianuarie 2012)

CE AM ÎTI DAU

Înca din Gradina Eden, Dumnezeu i-a adus-o pe Eva lui Adam ca un ajutor potrivit. “Nu este bine ca omul sa fie singur…”

Omul nu e creat sa fie singur. E o vorba înteleapta care zice ca singuratatea te omoara. Multi o cunosc, putini însa îsi aduc aminte de ea, ca e adevarata…

Nici animalelor nu le place sa stea singure, cu atât mai putin omului. Chiar daca uneori se retrage în singuratate pentru un timp, apoi vine un moment când doreste din nou partasia cu semenii sai.

Nu degeaba se vorbeste de dorul de tara, de dorul de locurile natale, pentru ca acolo si atunci omul a trait cea mai dulce partasie si comunicare cu semenii sai, în familia sa, acolo a fost cel mai pretuit, ajutat si iubit. Omul tânjeste dupa partasie si iubire fara de care nu se simte împlinit.

Infirmitatea aduce în viata omului multa singuratate, marginalizare si neîmpliniri fizice si sufletesti!

 Petru si Ioan se suiau la Templu, la ceasul rugaciunii

În ziua de Rusalii avusese loc nu numai predica aceea extraordinara a lui Petru, dar mai înainte de aceasta Duhul Sfânt a lucrat în mod extraordinar si panoramic, peste toti asezându-se niste limbi ca de foc si toti s-au umplut de Duh Sfânt, de la apostoli pâna la cel mai mic crestin, toti oamenii cucernici din toate neamurile si semintiile pamântului, aflati laolalta în acel loc din Ierusalim.

Cei ce au primit propovaduirea lui Petru au fost botezati; si în ziua aceea s-au adaos aproape 3000 de suflete. Fiecare era plin de frica si prin apostoli se faceau multe minuni si semne.

Dar într-o zi – curând dupa istorica zi de Rusalii -, Petru si Ioan se suiau la Templu. Un olog din nastere, care era dus în toate zilele la poarta Templului, numita Frumoasa, ca sa ceara de mila de la cei ce intrau în Templu, îi vede pe apostolii Domnului si le cere milostenie.

Petru si Ioan, nu trec nepasatori pe lânga olog. Ei stiu ce au, dar stiu si ce au de facut:

Petru, ca si Ioan, s-a uitat tinta la olog si i-a zis: „Uita-te la noi! (…) Argint si aur, n-am; dar ce am îti dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoala-te si umbla!”

Ologul a fost atins de puterea lui Dumnezeu – care nu lipseste nici îmtr-o nevoie, acolo unde este credinta si ascultare.

Ce avem trebuie sa oferim si celor care au nevoie, cu iubire si în Numele lui Isus.

Petru si Ioan îl aveau pe Dumnezeu (Isus- “Emanuel”,  adica “Dumnezeu e cu noi”).

L-a apucat de mâna dreapta si l-a ridicat în sus. Îndata i s-au întarit talpile si glesnele; dintr-o saritura a fost în picioare si a început sa umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sarind si laudând pe Dumnezeu.

Dumnezeu a ales sa lucreze prin oameni. El poate sa lucreze Singur, nemijlocit, dar a ales sa ne faca parte în lucrarea Sa, sa fim împreuna lucratori. (1 Corinteni, 3.9)

Prin oameni calauziti de Duhul Sfânt, care se pun la dispozitia lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, Dumnezeu face minuni!

  • ologul (vindecat) intra în Templu;
  • se tine de apostoli;
  • nu mai cerseste;
  • lauda pe Dumnezeu.

Sa-L scoatem pe Isus Hristos, din noi, si sa-L lasam sa lucreze si în viata altora:

  • în rezolvarea neputintelor fizice si psihice;
  • sa fim unelte prin care El sa aduca vindecare;
  • Atingerea lui Dumnezeu sa ajunga si la altii.

Conditia suficienta si necesara e aceea ca trebuie sa existe întâlnirea a doua categorii de oameni:

  • unii plin de Duh Sfânt;
  • altii aflati în nevoi, dar gata a-L primi pe Domnul!

Lasa-L sa te atinga Dumnezeu si vei fi vindecat!

Vino azi cu neputinta ta la El si te va întari si te va ajuta sa fii si tu în Templu, sa-i lauzi Numele!

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba (fara nici o indoiala) de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Continue reading this post…