Al optulea vaccin la intoleranta!

October 15, 2012 / nelurs / Leave a comment

.

“DESCULTI” – Hickory, NC 2012

E toamna… Acum nu doar se numara bobocii, dar se fac si cure de vaccinari cu scop profilactic sau terapeutic. Depinde doar de care tip. Nu de alta, dar exista mai multe tipuri de intolerante. Adresa de-acum e legata de cea spirituala.

Pentru a o întelege cît mai facil, nu strica o mica incursiune în cea medicala. Nu de alta, dar principiile acesteia din urma se aplica la mai toate intolerantele: începînd cu cea politica, si sfârsind cu cea religioasa/ultrareligioasa. La evanghelicii mioritici, unii au denumit-o (aproximativ) Portocalele mecanice si hiperpocaitii.

Imunologia clinica continua sa fie alaturi de alte ramuri medicale interventionale, unul dintre vîrfurile de lance ale cercetarii medicale. Sunt unii dintre noi, cei drept cam putini (si asta-i fericirea!) care sunt alergici la apa potabila, ba chiar si la aer! Altii, din ce în ce mai frecvent, la praful de casa. Copii pîna la o vîrsta nu suporta (digestiv) capsunii, zmeura, laptele sau alte alimente de uz comun. În cele mai multe cazuri se încearca o desensibilizare cu proteine atenuate continute în respectivii alergeni. Continue reading →

Ce-ti vorbeste Dumnezeu, auzi?

September 13, 2012 / nelurs / Leave a comment

CLEVELAND, OH

Congresul Baptistilor din USA si Canada – ZIUA A DOUA

1 Septembrie 2012

“Un înger al Domnului a vorbit lui Filip si i-a zis: „Scoala-te si du-te spre miazazi, pe drumul care coboara spre Ierusalim la Gaza si care este pustiu.” Filip s-a sculat si a plecat. Si iata ca un etiopian, un famen cu mare putere la împarateasa Candace a etiopienilor si îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca sa se închine se întorcea de acolo si sedea în carul lui si citea pe prorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: „Du-te si ajunge carul acesta!” Filip a alergat si a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Întelegi tu ce citesti?” Famenul a raspuns: „Cum as putea sa înteleg, daca nu ma va calauzi cineva?” (…) Pe când îsi urmau ei drumul, au dat peste o apa. Si famenul a zis: „Uite apa; ce ma împiedica sa fiu botezat?” Filip a zis: „Daca crezi din toata inima, se poate.” Famenul a raspuns: „Cred ca Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit sa stea carul, s-au coborât amândoi în apa, si Filip a botezat pe famen.” FAPTELE APOSTOLILOR, 8.26-40

AUZI CE-TI SPUNE DOMNUL ?

Sorin Sabou- pastor in Chicago

Fratilor, de la fiecare copil al lui Dumnezeu asteptarile sunt mari. Se asteapta de la noi sa-L marturisim pe Isus. Si as dori sa te cercetezi in aceasta privinta.

In textul citit – Faptele apostolilor 8.26-40 – avem doi barbati de la care avem multe de invatat: un evreu si un etiopian, un crestin si un temator de Dumnezeu.

E situatia in care lucrarea lui Dumnezeu intra in impas, când la Ierusalim s-a pornit prigoana si fratii s-au imprastiat. Acesta-i momentul in care se intâmpla evenimentul in care Filip ne slujeste drept model.

Doresc sa incep aceasta meditatie intrebându-te:

Cum stai cu auzul?

Când ti-a vorbit Dumnezeu ultima oara … spunându-ti: “Ridica-te, alearga si vesteste Evanghelia“?

Daca suntem slabi la marturisire – aici este punctul unde lucrurile nu functioneaza, in ansamblul lor -, urechea s-a inchis, duhul s-a ingrosat, nu mai auzi si nu-ti mai dai seama

Continue reading →

Ce model de mama preferi?

May 16, 2012 / nelurs / Leave a comment

George Danciu

Text adaptat dupa predica pastorului Nelu Urs – Hickory, NC – 13 Mai 2012

„Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot.” LUCA, 17.32

„Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinta Ta; faca-ti-se cum voiesti.” Si fiica ei s-a tamaduit chiar în ceasul acela.”

MATEI, 15.28

NEVOIA DE MODELE

Oamenii îsi aleg diferite modele, dintre oamenii cunoscuti si care le-au atras privirea si s-au si bucurat de aprecierea lor, în functie de ceea ce au vazut sau ceea ce cred despre ele. Modelele, ipotetice sau nu, pot fi persoane publice, din arta sau din sport, din sfera politica sau din mass-media, din mediul lor de instruire sau din societatea din care fac parte, sau din orice alta parte a societatii, lumii de astazi sau din vremuri apuse.

Dar, astazi, sa supunem observarii si analizei doua mame celebre, femei din popoare diferite, dar care ne-au ramas ilustrate de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Biblia, pentru lucrurile extraordinare pe care le-au facut. Sa le observam în paralel, sa vedem prin ce contrasteaza ele. Sa vedem cum s-a putut întâmpla ca cineva sa aiba toate premisele sa-si atinga scopul vietii, si sa n-o faca, iar altei persoane sa-i stea toate lucrurile împotriva, dar sa reuseasca ceea ce parea imposibil pentru ea.

Nevasta lui Lot si Femeea cananeanca

1. Starea acestor mame, înainte de a-L întâlni pe Domnul Dumnezeu, într-un mod decisiv

Exista o dorinta fierbinte pe care a pus-o Dumnezeu în fiecare femeie: aceea de a fi mama. În mod natural, orice femeie are un extraordinar simt matern pe care Dumnezeu a hotarât sa-l aseze în inima fiecarei mame.

„Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza si sa n-aiba mila de rodul pântecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, totusi Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iata ca te-am sapat pe mâinile Mele, si zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!” (Isaia, 49.15-16)

Dumnezeu însa, nu ne uita, dar vedem ca în zilele noastre sunt multe mame care nu doar ca uita de copilul ei, dar nu-l iubeste, nu-l hraneste si nu-l îngrijeste si, sunt multe cazuri de mame care-si ucid copiii! S-a denaturat mult natura umana, pacatul mostenit, dar si întunerecul si pacatele în care traiesc le-a degradat în asemenea masura încât deseori omul îsi tradeaza conditia pentru care a fost creat de Dumnezeu.

(.) Pentru a ne putea apropia de femeia cananeanca, sa vedem mai întâi, cine erau canaanitii? Erau poporul din tara Canaan (promisa lui Avraam si urmasilor sai), iar Dumnezeu le zisese ca trebuie sa-i nimiceasca pe toti, însa Israel n-a facut aceasta, din care cauza, în timp, au avut mult de suferit din cauza lor. În Matei 15:21-28, apostolul Matei descrie o familie care (într-un fel) nici nu trebuia cel putin sa existe (o femeie si fiica ei, bolnava, stapânita de un demon). Femeia era din partile Tirului si ale Sidonului. Dintr-un mediu cumva obscur, poate chiar mai de jos decât samaritenii. Nimeni n-am dori, la prima vedere – sa fim rude cu acesti oameni, nici vorba sa ne dorim sa-i avem de exemplu pentru viata noastra.

Dar Isus, dupa ce a vorbit cu fariseii despre datina batrânilor, despre ce anume îl spurca pe om (ceea ce le iese din gura si din inima lor: gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele) a plecat de acolo, S-a dus în partile Tirului si ale Sidonului.

În acele momente, Isus face un pas mare, plecând de lânga cei „sfinti” – farisei si carturari -, ajungând aproape de nevoile celor cu faima rea din acel tinut.

(..) Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot. (Luca, 17.32), e atentionarea facuta de Domnul Isus. Deci e foarte important sa ne aducem aminte de nevasta lui Lot. Avraam plecase împreuna cu Lot în tara Canaan, deci si nevasta lui Lot (Geneza, 12). Ea avusese parte de ceea ce marea parte a generatiei ei nu avusese: de oameni care nu doar ca îl cunosteau pe Dumnezeu, dar si umblau îndeaproape cu El (Avraam si, în parte, Lot) si a avut parte de revelatii si descoperiri din partea Domnului. Atunci când Dumnezeu a dorit sa nimiceasca Sodoma si Gomora, pentru ca pacatele comise acolo erau nespus de mari, El a trimis acolo agentii Sai speciali, îngerii Lui, sa-i scoata pe Lot si familia sa afara din cetate, deoarece acolo Domnul va trimite foc si pucioasa. Nevasta lui Lot avea informatiile necesare despre cunoasterea lui Dumnezeu si ale planurilor Sale si a avut si un mare privilegiu sa poata sa umble în lumina calauzirii lui Dumnezeu.

(.) Însa femeia cananeana a trait si a crescut într-un mediu infect, întinat si bolnav, plin de întunerec spiritual si de lipsuri materiale.

Dar, cu toate acestea, ambele situatii au ceva în comun: Domnul Isus sau îngerii Sai ajung si în acele locuri pline de istorie si învataminte. Si aici ajungem si noi în situatia de a ne pune o întrebare inevitabila:

Câte ocazii de a îndrepta lucrurile si destinul însusi a avut parte fiecare dintre aceste doua femei? Continue reading →

Ne închinam lui Dumnezeu sau ne cântam noua?

May 12, 2012 / nelurs / Leave a comment

Dan Bercian

Material preluat din radiounison.ro

„Lauda si închinare” este un concept mai nou folosit în bisericile evanghelice

Nu îl avem din Scriptura ci a aparut odata cu intrarea în bisericile evanghelice a unui nou mod de a se manifesta prin cântare a credinciosilor. Aparitia instrumentelor electronice (chitara, sintetizator, etc), a aparaturii de sonorizare si amplificare, a posibilitatilor de înregistrare si multiplicare, a favorizat larga raspândire a acestui fel de închinare. Daca suntem foarte atenti realizam ca fara contributia electronicii nu am fi avut azi ceea ce numim „lauda si închinare”. De fapt s-a produs o „explozie” a „laudei” aduse lui Dumnezeu prin cântare, ceva ce nu s-a mai întâmplat de-a lungul întregii istorii si, la prima vedere, s-ar parea ca este un lucru bun si de apreciat.
Adeptii acestui mod de închinare spun ca trebuie sa folosim orice mijloc pentru a aduce glorie lui Dumnezeu si ca în acest scop avem voie sa apelam la tot ce ne sta la îndemâna. Totusi, având în vedere faptul ca mii de ani oamenii s-au închinat lui Dumnezeu într-un anumit fel si ca Dumnezeu a primit lauda lor atunci când au fost îndeplinite conditiile cerute de El si ca nu sesizam nicaieri în Biblie o nemultumire a lui Dumnezeu în sensul ca, din punct de vedere muzical, al performantelor artistice, El ar vrea mai mult de la credinciosi, cred ca nu este gresit sa ne întrebam daca Dumnezeu este încântat de ceea ce se întâmpla sau cel putin aproba acest nou mod de închinare.

Ca sa putem face cât de cât lumina în aceasta privinta în ceea ce priveste lauda si închinarea care i se aduc lui Dumnezeu, este nevoie sa ne întoarcem în timp si sa cautam sa întelegem ce s-a întâmplat cu mult timp în urma în cer.

Sa începem cu întrebarea: Ce înseamna lauda si închinarea, dupa modelul cerului? Continue reading →

Sarbatoarea Pastilor în cinstea Domnului Dumnezeului tau!

April 20, 2012 / nelurs / Leave a comment

George Danciu

Predica pastorului Nelu URS din 8 Aprilie 2012 – Hickory, NC

.„…praznuieste sarbatoarea Pastilor în cinstea Domnului Dumnezeului tau.”

Deuteronom, 16.1

O SARBATOARE A BUCURIEI!

Introducere în teologia despre moarte si pacat

Probabil în aceasta saptamâna am meditat mai mult ca în altele, la suferinta si rastignirea lui Isus, la moartea si asezarea Sa într-un mormânt pecetluit de romani, dar poate ca ne-am gândit si la moartea noastra, eveniment prin care trece orice om din aceasta lume.

Când vorbim despre moarte si ne gândim la moarte, pe toti ne încearca un sentiment de disconfort, sentiment care apare în mod firesc si asta deoarece moartea nu a fost de la începuturile existentei umane. Când omul a fost pus de catre Dumnezeu în Gradina Eden, i s-a dat porunca aceasta:

„Poti sa manânci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci, caci în ziua în care vei mânca din el vei muri negresit.”

Dar Adam n-a ascultat de porunca Domnului: “De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul în lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit…“(Rom., 5.12)

Moartea nu a fost parte din om de la început, moartea a intrat în viata noastra prin pacat si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricina ca toti au pacatuit.

“Caci înainte de Lege pacatul era în lume. Dar pacatul nu este tinut în seama câta vreme nu este o lege. Totusi moartea a domnit, de la Adam pâna la Moise, chiar peste cei ce nu pacatuisera printr-o calcare de lege asemanatoare cu a lui Adam, care este o icoana preînchipuitoare a Celui ce avea sa vina.” (Rom., 5.13-14)

Avem un sentiment ciudat, atunci când suntem foarte obositi, parca ne e frica sa ne asezam în pat ca nu cumva, de oboseala, sa nu ne mai trezim din acel somn ca de moarte. Caci somnul este asemanat cu moartea si moartea este asemanata cu somnul. Moartea nu fusese parte din viata omului, dar Dumnezeu l-a avertizat pe om, zicându-i: “în ziua în care vei mânca din el vei muri negresit.”

Prin greseala unui singur om, moartea a domnit prin el singur chiar peste cei ce nu pacatuisera printr-o calcare de lege asemanatoare cu a lui Adam.

Însa „… cu mult mai mult cei ce primesc, în toata plinatatea, harul si darul neprihanirii, vor domni în viata prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!“

“…Astfel, dar, dupa cum printr-o singura greseala a venit o osânda care a lovit pe toti oamenii, tot asa, printr-o singura hotarâre de iertare a venit pentru toti oamenii o hotarâre de neprihanire care da viata. Caci, dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur Om, cei multi vor fi facuti neprihaniti.” (Rom., 5.17-19)

Pavel, prin teologia sa, ne vorbeste despre Avraam ca el

“este tatal nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie mortii si care cheama lucrurile care nu sunt, ca si cum ar fi. (…) De aceea credinta aceasta „i-a fost socotita ca neprihanire.” Dar nu numai pentru el este scris ca „i-a fost socotita ca neprihanire”; ci este scris si pentru noi, carora, de asemenea, ne va fi socotita, noua celor ce credem în Cel ce a înviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti.” (Rom., 4.17-25)

Dpdv istoric, oamenii n-au o problema sa tina Pastile, ci ei au o problema de ordin spiritual. Istoric e ok, Isus a trait pe pamânt, a facut lucrarile care sunt scrise în Scriptura, a fost judecat, a suferit, a fost dat la moarte, rastignit pe Cruce, a fost asezat într-un mormânt, dar a treia zi a înviat, dupa Scripturi.

Însa ideea si motivul spiritual al învierii Lui, e acela ca noi am fost socotiti neprihaniti. Cine ne socoteste neprihaniti? Dumnezeu!

Deci, daca nu învia Hristos, atunci noi degeaba aveam credinta în El, caci atunci n-am fi fost socotiti neprihaniti de catre Dumnezeu. Aceasta e una din cele mai mari dovezi, ca nu suntem mântuiti pentru ceea ce suntem noi, ci pentru ceea ce a facut (si este) El.

Frumusetea unui pasaj, cum am mai spus si în alte ocazii, sta în detaliile sale, însa crestinii au început sa caute tot mai mult detalii într-alta parte decât în Cuvântul Lui Dumnezeu.

Însa moartea nu poate fi biruita altfel si de nimeni altcineva, decât de El si de cei ce sunt socotiti neprihaniti. Numai asa ne putem rezolva problema mortii: „Dar acum, Hristos a înviat din morti, pârga celor adormiti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si învierea mortilor.” (1 Cor., 15.20-21)

Învierea este foarte importanta pentru ca ea arata cum Dumnezeu biruieste agentul mortii (pacatul).

Credeti ca si astazi pacatul mai aduce moartea? Cu siguranta ca da. Dar si astazi învierea lui Isus Hristos aduce viata. Glorie Domnului!

El a înviat pentru ca noi suntem socotiti neprihaniti. Dar, a fi neprihanit si a fi socotit neprihanit, sunt doua stari cu totul diferite, una de alta. Aici intervine harul lui Dumnezeu ca în Pilda cu cei doi datornici, care nu-si puteau achita datoria, desi diferita, le-a fost iertata la amândoi.

***

DIMINEATA ÎNVIERII

„La sfârsitul zilei Sabatului, când începea sa se lumineze înspre ziua dintâi a saptamânii, Maria Magdalena si cealalta Marie au venit sa vada mormântul. Si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamânt; caci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit si a pravalit piatra de la usa mormântului si a sezut pe ea. Înfatisarea lui era ca fulgerul, si îmbracamintea lui alba ca zapada. Strajerii au tremurat de frica lui si au ramas ca niste morti.” Matei, 28.1-4

1. Îngerul, pentru cine a pravalit piatra de la mormânt?

Isus afirmase ca asemeni Tatalui, are viata în Sine. Poate sa si-o dea, ca apoi iarasi s-o ia înapoi. Hristosul înviat nu mai avea oprelisti de ordin material, el trece în mod natural dincolo de piatra de la mormânt sau de usa încuiata unde se gasesc strânsi ucenicii de frica iudeilor.

Însa piatra a fost data la o parte de îngerul Domnului pentru cei ce au venit sa vada mormântul. (Femeile ziceau una catre alta: „Cine ne va pravali piatra de la usa mormântului?”, Marcu, 16.3)

Ma rog Domnului, daca sunt astazi oameni care vin la Mormântul Lui, si cred ca este o poveste sau o istorie de-a crestinilor, îngerul Domnului sa se coboare si sa faca cutremur de pamânt si sa dea piatra necredintei lor la o parte.

La învierea lui Lazar, oamenii, la porunca lui Isus, au dat piatra la o parte. Alti oameni ne pot ajuta sa întelegem despre ei, despre oameni, dar atunci când este vorba despre Dumnezeu si despre Isus, trebuie ca Dumnezeu sau îngerii Lui sa dea piatra la o parte (un cutremur local) pentru a vedea dincolo de ea si a putea întelege.

2. Ce cautau femeile la mormânt?

Femeile au venit la mormânt pentru a împlini obiceiul mostenit, acela care cerea ca mortul sa fie îmbalsamat. De ce? Pentru ca exista o nadejde a învierii.

Când a ajuns Isus în casa Martei si a Mariei, iar fratele lor Lazar era mort:

Isus i-a zis: „Fratele tau va învia.” „Stiu”, I-a raspuns Marta, „ca va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Domnul însa continua cu aceasta afirmatie nemaipomenita:

„Eu sunt Învierea si Viata. Cine crede în Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede în Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?” (Ioan, 11.23-26)

Femeile acestea au avut dreptate doar în parte. Dar Dumnezeu pusese si în ele gândul vesniciei. Aceasta idee le-a dus acolo, chiar daca era amestecata cu durere, cu suferinta, învaluita înca în mister si poate chiar de necredinta, ele aveau speranta ca El va învia în ziua de apoi.

3. Când puterea lui Dumnezeu se arata

Piatra fusese data la o parte, iar “Strajerii au tremurat de frica lui si au ramas ca niste morti.”

Putem fi de acord ca soldatii de straja erau dintre cei mai curajosi si neînfricati dintre toti soldatii, caci aveau de pazit pe Cineva cu totul deosebit, iar ei nu se temeau de nimic, însa … ei au ramas ca niste morti în fata îngerului Domnului. Când se manifesta puterea lui Dumnezeu, puterea omului ajunge buna de nimic. De fapt, când se întâmpla sa traim un cutremur de pamânt, o mare calamitate în fata naturii lui Dumnezeu dezlantuite, de potop de ape sau de foc, omul devine dintr-oadata cu totul neputincios. Când El lucreaza, cine-i poate sta împotriva?

Nimeni nu putea sa împiedice învierea lui Isus Hristos! Slava Domnului!

Ruperea sigiliului roman, de pe mormânt pe noi ne-ar fi costat viata, însa pe îngeri nu i-a costat nimic. Cuvântul ne spune ca pentru oameni multe lucruri sunt cu neputinta, dar „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta.” (Matei, 19.26)

Strajerii au ramas ca morti, iar îngerul nu le-a vorbit lor, pentru ca ei nu credeau (erau morti dpdv spiritual) si nu se asteptau la nimic sfânt.

Si astazi, e posibil ca Dumnezeu sa nu vorbeasca multora dintre oameni, celor care sunt morti spiritual si nu vor sa-L caute pe Isus. Pot fi unii care sa nu auda ce vorbeste Dumnezeu, dar aud aceia ce sunt gata sa asculte si sa primeasca Cuvântul Lui.

Îngerii au vorbit femeilor, caci ele erau gata sa primeasca tot ce vine din partea lui Dumnezeu. Ele se aflau la locul potrivit si la timpul potrivit. Si Dumnezeu, asa cum le-a spus lor, ce si cum sa faca, El e gata sa ne vorbeasca tuturor celor care-L cauta din toata inima.

4. Tiparul Vechiului Testament se împlineste si la Învierea Domnului

Maria „… a vazut doi îngeri în alb, sezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, si altul la picioare.” (Ioan, 20.12)

imagine care ne trimite la capacul ispasirii cu cei doi heruvimi de la capetele lui si la chivotul Domnului, cu marturia pusa în el, tablele Legii, adica Logosul întrupat:

„Sa pui capacul ispasirii pe chivot si în chivot sa pui marturia pe care ti-o voi da. Acolo ma voi întâlni cu tine (…) si-ti voi da toate poruncile Mele….” (Exod, 25.10-22)

„V-am învatat înainte de toate, asa cum am primit si eu: ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi; ca a fost îngropat, si a înviat a treia zi, dupa Scripturi; si ca S-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” (1 Cor., 15.3-5)

Iar la sfârsitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul. Glorie Domnului!

Cine nu crede Scriptura, nu poate crede (în) Învierea Lui Isus Hristos. Scriptura e aceea care ni-L descopera pe Hristosul cel Viu. Scriptura este Evanghelia, este vestea buna a lui Dumnezeu.

Prin îngeri, Dumnezeu a vorbit Mariei, iar prin Scriptura ne vorbeste noua, fiecaruia, prin Fiul Sau. De ce? Pentru ca El este viu si ne iubeste. Glorie Domnului!

5. Dupa îngeri, înaintea Domnului Isus

Dupa ce femeile L-au cunoscut ca Isus din Nazareth, Învatatorul, iata ca acum un înger li-L prezinta ca fiind Domnul:

„Dar îngerul a luat cuvântul si a zis femeilor: „Nu va temeti; caci stiu ca voi cautati pe Isus care a fost rastignit. Nu este aici; a înviat, dupa cum zisese. Veniti de vedeti locul unde zacea Domnul.”

Astazi sunt multi care vad în Isus pe oricine altcineva, numai pe Domnul nu. Dar, la înviere, noi Îl sarbatorim ca Domnul, Regele regilor si Domnul domnilor, Cel care a biruit moartea, cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte, viata daruindu-le. Glorie Domnului!

6. Bucuria Învierii

„Ele au plecat repede de la mormânt, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui. Dar iata ca le-a întâmpinat Isus si le-a zis: „Bucurati-va!” Ele s-au apropiat sa-I cuprinda picioarele si I s-au închinat.”(Matei, 28.8-10)

Femeile erau pline de frica si de o mare bucurie. Dar le-a întâmpinat Domnul Înviat sa împartaseasca cu ele bucuria învierii:

Isus le-a zis: „Bucurati-va!”

Ne imaginam cât de bucuros era Isus în dimineata învierii si cât dorea sa împarta cu ceilalti bucuria Sa, cu cei socotiti neprihaniti!

El doreste sa le transmita aceeasi stare tuturor celor care îl cauta. Femeilor, Domnul Pacii, le aduce deîndata pacea si bucuria deplina. Slava Domnului!

7. ASTAZI, CE ALEGI?

În aceasta Sarbatoare a Pastilor Domnului, fiecare om are de facut o alegere. Omul e liber sa aleaga, pe Domnul Isus, pe de o parte, sau orice altceva, pe de alta parte:

(1) întâlnirea cu Domnul Isus Hristos Cel înviat

(2) întâlnirea cu preotii (sau orice alta optiune)

„Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din strajeri si au dat de veste preotilor celor mai de seama despre toate cele întâmplate. Acestia s-au adunat împreuna cu batrânii, au tinut sfat, au dat ostasilor multi bani si le-au zis: „Spuneti asa: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, si L-au furat.” Si daca va ajunge lucrul acesta la urechile dregatorului, îl vom potoli noi si va vom scapa de grija.” Ostasii au luat banii si au facut cum i-au învatat. Si s-a raspândit zvonul acesta printre iudei pâna în ziua de astazi.” (Matei, 28.11-15)

Strajerii au ales întâlnirea cu preotii, banii, minciuna si compromisul. Si au ramas pe mai departe în moarte spirituala, în întuneric, fiind subjugati de pacat!

Însa, femeile, sincere si evlavioase, cu nadejde vie în Dumnezeu, L-au ales pe Ius, Domnul si Mântuitorul lor, caruia I S-au închinat. Si au plecat pline de bucurie si L-au vestit pe Isus si altora.

Cum ar putea cineva care s-a întâlnit cu Domnul Isus si sa mai aiba o viata ca si cum nu L-ar fi întâlnit?

Sa ne rugam Domnului, sa nu fim dintre aceia care doar au auzit de Domnul Isus, de departe, ci dintre cei care au ajuns sa poata spune din convingere Hristos a înviat! De ce? Pentru ca L-au întâlnit, pentru ca L-au vazut pe Domnul!

Adu Doamne astfel de momente pentru cât mai multi dintre ascultatorii Evangheliei, care sa-L auda vorbind prin Duhul Sfânt, pe Domnul Isus Hristos! Amin.

Îti dam slava, Doamne, pentru ca Tu esti atotputernic si biruitor, pentru ca esti învierea si viata si pentru ca prin Tine si noi suntem biruitori.

Multumim ca Tu esti acela care ne socotesti neprihaniti prin ceea ce esti si ai facut pentru noi. Glorie Domnului!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului!

April 3, 2012 / nelurs / Leave a comment

George Danciu

Text inspirat de predica pastorului Nelu Urs din 1 Aprilie 2012 – Hickory, NC

Intrarea lui Isus în Ierusalim

„Isus a trimis pe doi din ucenicii Sai si le-a zis: „Duceti-va în satul dinaintea voastra. Când veti intra în el, veti gasi un magarus legat, pe care n-a încalecat nimeni niciodata: dezlegati-l si aduceti-Mi-l. Daca va va întreba cineva: „Pentru ce-l dezlegati?”, sa-i spuneti asa: „Pentru ca Domnul are trebuinta de el.” Cei ce fusesera trimisi s-au dus si au gasit asa cum le spusese Isus. Si când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâsul Muntelui Maslinilor, toata multimea ucenicilor, plina de bucurie, a început sa laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le vazusera.” Ei ziceau: „Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!”

Luca, 19.29-32; 37-38

ISUS HRISTOS ESTE DOMNUL!

1. Vechiul Testament se împlineste în Noul Testament sub ochii nostri.

Pe vremuri existau oameni pentru care era îndeajuns doar o strângere sincera de mâna pentru a parafa o întelegere sau un contract. Dupa cum binecunoscuta este si practica Cailor Ferate Japoneze ca la încheierea fiecarui an sa-si ceara scuze calatorilor pentru întârzierile produse de trenuri, desi per total acestea sunt sub 5 minute! La acest capitol, statistica din România se afla la polul opus, unde întârzierile dintr-un an se masoara în … zile!

Însa pentru Dumnezeu „Toate îsi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri îsi are ceasul lui. Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (…) caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc.”

Dumnezeu „ (…) Îsi trimite poruncile pe pamânt, cuvântul Lui alearga cu iuteala mare.”

Marele nostru Dumnezeu si Creator nu întârzie si nici nu grabeste lucrurile, toate se împlinesc la ceasul lor, întocmai cum a promis, dupa voia Sa.

În Evanghelie gasim scris ca Isus adesea spunea: înca nu Mi-a sosit ceasul dar si ca sosise ceasul, în concordanta cu desfasurarea evenimentelor istorice si ceasul acestora.

Înainte de praznicul Pastilor, Isus, ca Cel care stia ca I-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal, si, fiindca iubea pe ai Sai, care erau în lume, i-a iubit pâna la capat. (Ioan, 13.1)

Domnul Isus si-a îndeplinit întocmai mandatul – Planul lui Dumnezeu si promisiunile Sale. El nu trebuie sa-si ceara scuze pentru nimic, dimpotriva, noi trebuie s-o facem, si multumindu-i pentru toata bunatatea si iubirea Sa.

Domnul Isus a împlinit tot planul lui Dumnezeu. A primit botezul lui Ioan, pentru a împlini tot ce trebuia împlinit (Matei, 3.15), iar când L-a ispitit Satana, de fiecare data a raspuns: Este scris (…). O, daca ar fi si scopul vietii noaste acela de a împlini ce este scris si de a raspunde ispitelor cu ce este scris si sa traim cum este scris!

În El avem rascumpararea, prin sângele Lui, iertarea pacatelor (…) dupa planul pe care-l alcatuise în Sine însusi, ca sa-l aduca la îndeplinire la împlinirea vremurilor… (Efeseni, 1)

2. ISUS – Mielul lui Dumnezeu, pus deoparte

Moise a spus poporului, cf. Exod, 12:

„În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om sa ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casa. (…) Sa fie un miel fara cusur, de parte barbateasca, de un an; veti putea sa luati un miel sau un ied. Sa-l pastrati pâna în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; si toata adunarea lui Israel sa-l înjunghie seara. Sa ia din sângele lui si sa unga amândoi stâlpii usii si pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. (…) În noaptea aceea, Eu voi trece prin tara Egiptului si voi lovi pe toti întâii nascuti din tara Egiptului, de la oameni pâna la dobitoace; si voi face judecata împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. Sângele va va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sângele si voi trece pe lânga voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi tara Egiptului. (…) La miezul noptii, Domnul a lovit pe toti întâii nascuti din tara Egiptului, de la întâiul nascut al lui faraon, care sedea pe scaunul lui de domnie, pâna la întâiul nascut al celui închis în temnita, si pâna la toti întâii nascuti ai dobitoacelor”

„Si au adus magarusul la Isus. Apoi si-au aruncat hainele pe el si au asezat pe Isus, calare deasupra…”

Si în acele momente, ca în întreaga lui viata, Isus împlinea ceea ce se proroocise despre El: de Moise, Isaia, Zaharia, Ioan Botezatorul si ceilalti prooroci ai Cuvântului.

Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Împaratul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un mânz, pe mânzul unei magarite.(Zaharia, 9.9)

Iar evanghelistul Ioan consemna vorbele lui Ioan Botezatorul: „Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!”

Isus vine ca Mielul lui Dumnezeu pentru toti cei care doresc sa stea sub protectia Sângelui Sau si, când va veni urgia în noaptea judecatii divine, atunci pretiosul Sânge va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sângele si voi trece pe lânga voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi …. cu judecata Sa pe cei vinovati!

Caci harul si adevarul au venit prin Isus. Ca si acel miel pascal, care din ziua a 10-a pâna în ziua a 14-a, era privit si cercetat, caci trebuia sa fie fara cusur, acum înaintea oamenilor este Isus – Mielul de Jertfa (Mielul care, nu dupa multe zile, va fi ridicat pe lemnul Crucii, la Golgota).

El a fost cercetat de mai marii preoti, de carturari si de farisei, de Ana si Caiafa, de ucenici si de catre popor. A fost cercetat legal de catre dregatorul Pilat din Pont. În urma cercetarii, atente si detaliate, Pilat a dat verdictul: „Eu nu gasesc nici o vina la omul acesta.”(Luca, 23.4)

“El n-a facut pacat si în gura Lui nu s-a gasit viclesug.” (1 Petru, 2.22)

Mielul pus deoparte – pentru faradelegile si pacatele noastre – fusese fara pacat, fara nici o vina, Sângele Lui ne poate curati deci de orice nelegiuire! Glorie Domnului! Amin.

El …a fost dat la moarte din pricina faradelegilor noastre si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti. (Romani, 4.25)

3. Mesia intra în Ierusalim calare pe un magarus

Mielul divin, Fiul lui Dumnezeu, intra trumfal în Ierusalim. El intra glorios, dar smerit, calare pe un magarus, în ovatiile ucenicilor si ale multimii celor care au luat ramuri de finic si I-au iesit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împaratul lui Israel!”

O scena extraordinara s-a deschis înaintea celor prezenti (si înaintea noastra)!

Ucenicii, chiar daca n-au înteles toate lucrurile despre Isus si despre lucrarea Sa, s-au încrezut în El si L-au ascultat si i-au dat onoarea care i se cuvine.

Isus a trimis pe doi dintre ucenici sa-i aduca un magarus, dându-le detalii numai de El cunoscute. Magarusul era un animal foarte necesar si important pentru o familie de evrei. Pe ucenici nu i-a împiedecat acesta cerere extraordinara, deoarece El avea trebuinta! Astazi daca ni se cere sa mergem din aceeasi perspectiva, sa cerem cuiva o masina, caci Domnul are nevoie pentru lucrarea sa, cum am reactiona ca trimisi? Dar ca proprietari?

Si astazi, Domnul ne cere sa credem si sa facem multe lucruri mai mari sau mai mici. Isus cere însa tuturor ucenicilor, din toate timpurile, un lucru extraordinar: Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile si botezati-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh.

Trebuie sa ducem vestea buna acolo unde islamul sau alte ideologii sunt la loc de cinste, si nu crestinismul. Daca facem acest lucru, daca ascultam de El, va fi ferice de noi! Domnul Isus are autoritate si El cunoaste totul. Ce a spus Isus, s-a confirmat întotdeauna. Ucenicii au gasit magarusul cum a spus El, si stapânii când au auzit vorbele lui Isus, i-au lasat sa ia magarusul.

Oare stim ce înseamna sa te încrezi în El, chiar daca asta pare a fi o nebunie pentru noi sau pentru altii? Cum esti, pentru Domnul, lasi din mâna ceea ce ai, sau tii doar pentru tine?

4. Cine este Isus Hristos pentru mine?

Acum sa ne oprim si sa vedem care este atitudinea ucenicilor.

Evanghelistul Luca spune ca toata multimea ucenicilor, plina de bucurie, a început sa laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le vazusera.

Ei ziceau: „Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!”

În sfârsit, ucenicii sunt aceia care dau tonul în a-L lauda pe fata pe Domnul pentru toate minunile pe care le vasuse înfaptuite de Învatatorul lor, pe care, acum îl identifica cu Împaratul lui Israel. El citeaza din Psalmii lui David:

„Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul: sa ne bucuram si sa ne înveselim în ea! (…) Binecuvântat sa fie cel ce vine în Numele Domnului!” (118.24-26).

Prin ceea ce fac, ucenicii au încalcat traditia de pâna atunci. S-au manifestat ca pentru ziua venirii lui Mesia, comportându-se ca pentru sarbatoarea Corturilor. Ei au taiat ramuri de finic pe care le tineau în mâna si I-au iesit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împaratul lui Israel!

Ucenicii au intrat în aceasta sarbatoare a Corturilor fara sa înteleaga totul.

Ioan, punând cap la cap toate pisoadele petrecute, el consemneaza:

„Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit – cortuluit – printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava Singurului nascut din Tatal.”

Frumusetea Cuvântului lui Dumnezeu sta în detalii. Prezenta Lui ne face sa reactionam si sa ne manifestam în mod diferit. Când El vine, la ceasul Lui, oamenii nu doar ca trebuie sa se schimbe, ci unii se si schimba, calauziti de Duhul Sfânt. Si e vremea ca poporul lui sa strige din toata inima si cu toata puterea:

„Osana!Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!”

De bucurie, si-au pus hainele pe jos înaintea Împaratului Slavei. S-au dezbracat de hainele lor, înaintea Lui.

Isus este Îmaratul! Dar Isus nu este deloc asemeni unui Presedinte de tara sau unui mare Secretar de Stat sau unui mare Sef de stat major al Armatei, nici macar asemeni unui mare Rege pamântesc, caci unii ca ei se supun unor legi conjuncturale de care trebuie sa asculte.

Dimpotriva, Isus este Împaratul care vine în Numele Domnului Dumnnezeu si El este Domnul Universului! Glorie Lui! Amin.

5. „Învatatorule, cearta-Ti ucenicii!”

“Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învatatorule, cearta-Ti ucenicii!” Si El a raspuns: „Va spun ca, daca vor tacea ei, pietrele vor striga.”

Dar Domnul lor, Isus Împaratul, le da aprobare sa strige. Acum, strigati! Acum trebuie sa cada zidurile necredintei multora, cum au cazut zidurile cetatii Ierihon.

Daca tacem, pietrele vor striga, caci Domnul este aici! Si noi nu putem nicidecum tacea chitic.

Cine se teme sau se rusineaza sa strige cu bucurie Numele Domnului, Isus le spune:

„De aceea, pe oricine Ma va marturisi înaintea oamenilor îl voi marturisi si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepada de Mine înaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri.” (Matei, 10.32-33)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.

Maturati aluatul cel vechi!

March 28, 2012 / nelurs / Leave a comment

George Danciu

Text inspirat de predica pastorului Nelu Urs din 25 Martie 2012 – Hickory, NC

„Nu va laudati bine. Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala? Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastile nostru, a fost jertfit. Sa praznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimele curatiei si adevarului.”

1 Corinteni, 5.6-8

HRISTOS – Mielul de Paste

1. Nu va laudati bine. Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala?

În biserica din Corint foarte probabil existau si daruri între frati, dar si mult pacat, si înca pacate strigatoare la cer. Pavel pune degetul pe rana si, în acelasi capitol, le scrie: „Din toate partile se spune ca între voi este curvie; si înca o curvie de acelea, care nici chiar la pagâni nu se pomenesc. Si voi v-ati falit! Si nu v-ti mâhnit mai degraba, pentruca cel ce a savârsit fapta aceasta, sa fi fost dat afara din mijlocul vostru!”

Nu va laudati bine. Este scris: „Cine se lauda sa se laude în Domnul.”. Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul care fac mila, judecata si dreptate pe pamânt! Caci în acestea gasesc placere Eu, zice Domnul. (1 Corinteni, 1.31; Ieremia, 9.24)

Când vine mândria, vine si rusinea, dar întelepciunea este cu cei smeriti. Mândria merge înaintea pieirii, si trufia merge înaintea caderii. Înainte de pieire, inima omului se îngâmfa, dar smerenia merge înaintea slavei. (Proverbe)

Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala?

Aduceti-va aminte de Acan (IOSUA, 7). Poporul Israel, în drumul lor de-a cuceri cu ajutorul nemijlocit a lui Dumnezeu Tara promisa, ajung în fata cetatii Ai. Iscoadele lor spun ca acea mica cetate va fi lesne de cucerit, sa nu mai oboseasca Iosua tot poporul. Pornesc la lupta aproape 3.000 de oameni, însa curând fug din fata locuitorilor cetatii, iar 36 de oameni cad dintre ei. Iosua s-a întristat foarte tare, de înfrângere, dar mai ales ca Domnul i-a parasit!

Domnul a zis lui Iosua: „Scoala-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fata ta? Israel a pacatuit; au calcat legamântul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat si au mintit si le-au ascuns printre lucrurile lor. De aceea copiii lui Israel nu pot sa tina piept vrajmasilor lor: vor da dosul în fata vrajmasilor lor, caci sunt dati spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, daca nu nimiciti ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.

Prin tragere la sorti, Dumnezeu le-a descoperit cine a comis pacatul neascultarii, Acan, fiul lui Zerah din semintia lui Iuda. Iosua a zis lui Acan: „Fiule, da slava Domnului Dumnezeului lui Israel, marturiseste si spune-mi ce ai facut, nu-mi ascunde nimic.” Acan a raspuns lui Iosua si a zis: „Este adevarat ca am pacatuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel si iata ce am facut: am vazut în prada o manta frumoasa de Sinear, doua sute de sicli de argint si o placa de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit si le-am luat; iata, sunt ascunse în pamânt în mijlocul cortului meu, si argintul este pus sub ele. (…) Iosua a zis: „Pentru ce ne-ai nenorocit? Si pe tine te va nenoroci Domnul azi.” Si tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre”

Putin pacat, nelegiuirea lui Acan, i-a facut pe toti fara putere si fara ajutor înaintea dusmanului. Pacatul pune un zid de despartire între om si Dumnezeu (Isaia, 59.2).

Putin aluat dospeste întreaga plamadeala, putin pacat afecteaza întregul popor. Putin pacat ne întineaza întreg trupul (si biserica- trupul lui Christos). Un pacat al gândirii va trece în vorbire (sau/si traire), va începe sa roada ici si colo, sa deterioreze si sa distruga ca si o boala: Fereste-te de vorbariile goale si lumesti; caci cei ce le tin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Si cuvântul lor va roade ca cangrena. (2 Timotei, 2.16-17)

Pavel a spus ca orice gând sa-l facem rob ascultarii de Hristos. (2 Corinteni, 10.5)

Atentie! Drojdia pacatului, schimba viata omului, îl desparte de Dumnezeu si de biserica Lui, cu oamenii!

Câte pacate au facut Adam si Eva?

Pe ei, o singura clipa a neascultarii i-a adus la o separare de Dumnezeu. Un singur pacat i-a scos din Gradina fericirii.

Putin aluat al pacatului întineaza si produce mari pagube. De curând am aflat o trista poveste. Micutul Ben, nascut prematur de o tânara si iubitoare mama, era mentinut în viata în incubator. Medicii au constatat ca avea meningita, o bacterie extrem de minuscula si invizibila îi mânca din creier. Ceva invizibil, dar real si impulsiv, i-a cauzat o moarte prematura. Tot asa e si cu pacatele mici care, în final, produc mari ravagii (vulpile cele mici strica viile- C.Cânt.2.15).

Cercetatorii au descoperit ca pe un mic buton de lift sunt mult mai multi microbi decât în alte locuri pe care noi le consideram murdare.

Când într-o împrejurare pastorul i-a vorbit din Evanghelie unui orasean cu carte, acesta a spus ca poti sa curvesti, dar sa nu preacurvesti! Adica poti pacatui, înteleg oamenii, însa sa nu prea pacatuiesti!!!

2. Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua

Aici intram si suntem în plina aplicatie si lectie practica. Timp de sapte zile sa nu se gaseasca aluat în casele voastre; caci oricine va mânca pâine dospita va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie strain, fie bastinas. Sa nu mâncati pâine dospita; ci, în toate locuintele voastre, sa mâncati azimi. Sa nu se vada aluat la tine, pe toata întinderea tarii tale, timp de sapte zile. (Exod, 12.20; Deut.16.4)

Deci, nu e voie sa existe nici urma de aluat! Trebuia sa se umble cu mare atentie în îndeplinirea acestei cerinte.

Fiecaruia dintre noi, Dumnezeu îi cere sa aiba, înainte de toate, o inima curata, gânduri sfinte, o vorbire dreasa cu har si sare, spre zidire, sfatuire si mângâiere. Nici vorba de comiterea unor pacate, dimpotriva, trebuie sa maturam din viata noastra aluatul cel vechi, al pacatului, trebuie sa renuntam la placerile de-o clipa ale uneltirilor celui Rau care ne îndeamna sa ne complacem privind la emisiuni TV de-o probitate îndoielnica, pacatoasa, ci sa ne îndeletnicim cu postul si cu rugaciunea.

Domnul Isus i-a apostrofat în câteva ocazii pe farisei, pe carturari, pe saduchei si pe învatatorii legii. (Matei, 15-16; Marcu, 7-8; Luca, 11-12)

„Mai întâi de toate, paziti-va de aluatul Fariseilor, care este fatarnicia.”(Luca, 12.1.d)

„Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, dupa cum este scris: „Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, dând învataturi care nu sunt decât niste porunci omenesti.”

Despre farisei, de care sunt pline si bisericile contemporane, Evangheliile lui Isus spun ca:

– Fariseii apar deodata si încep o cearta de vorbe cu Isus – astazi fac la fel cautând confruntari identice, dupa acelasi tipar, cu pastorii si liderii bisericilor locale;

– ei Îl cinstesc doar cu buzele pe Domnul Isus, dar cu inima sunt departe (fatarnicie si ipocrizie);

– ei lasa poruncile Lui, dar se tin de anumite datini si obiceiuri;

– sunt un neam viclean si preacurvar (Matei, 16.4)

– sunt iubitori de bani si de întâietate.

Fariseii fatarnici mereu au întrebari sau învataturi potrivnice Evangheliei lui Isus. Sunt plini de mândrie si vicleni, sunt un aluat care trebuie maturat cu grija din viata unui crestin (copil al lui Dumnezeu).

Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va întrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu niciun chip nu veti intra în Împaratia cerurilor. (Matei, 5.20)

De aceea, omorâti madularele voastre care sunt pe pamânt: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o închinare la idoli. Si lasati-va de toate aceste lucruri: de mânie, de vrajmasie, de rautate, de clevetire, de vorbele rusinoase care v-ar putea iesi din gura. Nu va mintiti unii pe altii, întrucât v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui, si v-ati îmbracat cu omul cel nou, care se înnoieste spre cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a facut. (Coloseni, 3)

Cine zice ca Îl cunoaste pe Hristos, trebuie sa traiasca si el cum a trait Isus.

3. Hristos, Pastile nostru, a fost jertfit

Glorie fie-i adusa lui Isus Hristos! Caci El a fost Jertfit în locul nostru si, astfel, noi avem intrare libera la Tatal, pe calea cea vie, adica prin trupul Sau.

4. Sa praznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimele curatiei si adevarului.

Ne sta în fata o Sarbatoare continua, suntem într-un praznic oferit prin suferinta Domnului Isus, care S-a dat pe Sine ca rascumparare pentru noi. Sângele Sau s-a scurs la Golgota pentru ca noi sa praznuim acest fapt, nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimile curatiei si adevarului. Glorie Domnului!

Sa nu ne lasam deloc înselati de drojdia lumii si de pâinea lumii (ofertele lumii acesteia, care par placute firii, dar care duc la moarte: pofta firii pamântesti, pofta ochilor si laudarosia vietii).

Sa ne hranim cu El, care se identifica cu Evanghelia, cu Pâinea, cu viata. Sa ne hranim zilnic, ori de câte ori avem ocazia, din Cuvântul Sau care e viu si lucrator, care ne schimba din slava în slava – din bunatate în bunatate – pentru a fi asemenea dragostei Fiului lui Dumnezeu!

Sa avem o atitudine de lauda si de închinare, sa-I cântam si sa ne veselim înaintea Lui Dumnezeu.

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.