Ce faci sa-L onorezi pe Domnul?

eliezer-rebecaAvraam a zis celui mai batrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui:  „Pune-ti, te rog, mâna sub coapsa mea; si te voi pune sa juri pe Domnul, Dumnezeul cerului si Dumnezeul pamântului ca nu vei lua fiului meu o nevasta dintre fetele canaanitilor, în mijlocul carora locuiesc, ci te vei duce în tara si la rudele mele sa iei nevasta fiului meu, Isaac.

Geneza, 24.1-4

UMBLATI PRIN CREDINTA!

Despre îndeletnicirea de poet, Nichita Stanescu spune “Poetul ca si soldatul / nu are viata personala.”,  caci,  dedicându-se acestei sensibile profesiuni, poetul asemeni unui soldat, nu mai are viata personala, de-acum el traieste dependent de “inspiratia”  care îi  este si stapân.

Bine, în alta împrejurare  literara, probabil în volumul RESPIRARI,  vorbind despre poet, N.S. leaga acest substantiv de metafora “moasa comunala”, indicând ca poetul e cineva care trebuie sa fie de folos în mod vital si de urgenta, pentru mai multe nevoi ale omului.

Dar crestinul, el cum trebuie sa fie? Mai ales acum în vremurile din urma, de criza, crestinul, oare el nu trebuie sa fie ca si soldatul  sau ca moasa comunala?

Acum, mai mult ca oricând, crestinul trebuie sa aiba reflexe bune, acelea ale unui crestin autentic. Sa fie plin de credinta si de Duhul, sa stea tare pe promisiunile lui Dumnezeu. Sa nu se lase purtat încoace si încolo de orice val de învatatura, de crize sau de oportunitati si  de situatii.

Continuarea în Armonia Magazine USA

Ne închinam lui Dumnezeu sau ne cântam noua?

Dan Bercian

Material preluat din radiounison.ro

Lauda si închinare” este un concept mai nou folosit în bisericile evanghelice

Nu îl avem din Scriptura ci a aparut odata cu intrarea în bisericile evanghelice a unui nou mod de a se manifesta prin cântare a credinciosilor. Aparitia instrumentelor electronice (chitara, sintetizator, etc), a aparaturii de sonorizare si amplificare, a posibilitatilor de înregistrare si multiplicare, a favorizat larga raspândire a acestui fel de închinare. Daca suntem foarte atenti realizam ca fara contributia electronicii nu am fi avut azi ceea ce numim „lauda si închinare”. De fapt s-a produs o „explozie” a „laudei” aduse lui Dumnezeu prin cântare, ceva ce nu s-a mai întâmplat de-a lungul întregii istorii si, la prima vedere, s-ar parea ca este un lucru bun si de apreciat.
Adeptii acestui mod de închinare spun ca trebuie sa folosim orice mijloc pentru a aduce glorie lui Dumnezeu si ca în acest scop avem voie sa apelam la tot ce ne sta la îndemâna. Totusi, având în vedere faptul ca mii de ani oamenii s-au închinat lui Dumnezeu într-un anumit fel si ca Dumnezeu a primit lauda lor atunci când au fost îndeplinite conditiile cerute de El si ca nu sesizam nicaieri în Biblie o nemultumire a lui Dumnezeu în sensul ca, din punct de vedere muzical, al performantelor artistice, El ar vrea mai mult de la credinciosi, cred ca nu este gresit sa ne întrebam daca Dumnezeu este încântat de ceea ce se întâmpla sau cel putin aproba acest nou mod de închinare.

Ca sa putem face cât de cât lumina în aceasta privinta în ceea ce priveste lauda si închinarea care i se aduc lui Dumnezeu, este nevoie sa ne întoarcem în timp si sa cautam sa întelegem ce s-a întâmplat cu mult timp în urma în cer.

Sa începem cu întrebarea: Ce înseamna lauda si închinarea, dupa modelul cerului? Continue reading “Ne închinam lui Dumnezeu sau ne cântam noua?”