Mi-am revenit de câteva minute dintr-un timp de vreo trei ore de odihnă obositoare, adică atunci când ai vrea să fii treaz și îți cad pleoapele, ai vrea să dormi și auzi totul în jurul tău.

Interesant, după o noapte și o dimineață de așezare a lucrurilor în urma acestor mari adunări de protest, ca toți ceilalți protestatari, sunt și eu în fața unei lupte cu realitatea: cum, încă nu le-au dat copiii?

Este ca la anul nou: percepția este a unei înnoiri totale, în vreme ce datoriile, facturile, junghiurile și antipatiile trec împreună cu noi pragul dintre ani, nestingherite!

Faptul că mii de oameni au ieșit în fața ambasadelor Norvegiei și a instituțiilor guvernamentale, au cheltuit resurse uriașe, și-au consumat energiile fizice și emoționale până la epuizare, toate acestea pot fi urmate de o adâncă dezamăgire, de o stare de amară neputință, de un sentiment de vinovăție că va…